O nouă schimbare de lider în Campionatul de Minifotbal Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O nouă schimbare de lider în Campionatul de Minifotbal Brăila

• echipa Pretenașii & Keleș Auto a revenit pe primul loc • ținută în șah de Juventus, FC Buzăului a coborât pe poziția a doua • Valraz și-a consolidat locul al treilea

 

Pe măsură ce se apropie de final, Campionatul de Minifotbal Brăila a devenit din ce în ce mai interesant. Pentru a exemplifica, putem menționa faptul că, după etapa a 22-a, s-a schimbat din nou liderul. Performera rundei a fost echipa de pe locul al 6-lea, Juventus, care a terminat la egalitate, 3-3, meciul cu echipa care era pe primul loc înaintea acestei runde a 22-a, FC Buzăului. Sergiu Simion, de două ori și Spirea au înscris pentru FC Buzăului, Alexandru Cotigă, de două ori și Stănel Ion au marcat pentru Juventus.

“Chiar dacă alb-negrii ocupă locul al 6-lea în clasament, aceștia au oferit o replică dârză celor de la FC Buzăului, iar jocul a fost echilibrat, cu multe faze la ambele porți, în care s-au marcat două eurogoluri”, ne-a declarat Paul Stoian, organizatorul competiției.

Pretenașii & Keleș Auto a câștigat cu 9-2 partida cu echipa de pe locul al 12-lea, Steaua Dunării. Flor a marcat un hat trick, Dobrin și Căldăruș  au realizat câte o “dublă”, celelalte goluri ale noului lider fiind marcate de P. Ioan și Andrei. Golurile echipei Steaua Dunării au fost înscrise de V. Ivan.

FC Buzăului și Pretenașii & Keleș Auto se vor întâlni în meci direct în penultima etapă a returului și atunci se va decide câștigătoarea campionatului.

Prin victoria la limită, 5-4, din partida cu Galaxy, formație care la pauză a condus cu 3-1, Valraz Brăila și-a consolidat poziția a treia, mărindu-și avansul la 4 puncte față de Amicis. C. Dima 2, Ioniță, Mîță și Dumitrana au marcat pentru Valraz, Luca 2, V. Bosoi și Alexandru Neta au înscris pentru Galaxy.

FC Liverpool, pentru care Cosmin Drăgulin a marcat de patru ori, a realizat scorul etapei după ce câștigat cu 12-3 partida cu Inter.

Partida Amicis - PNT s-a încheiat la egalitate 2-2. Riders s-a impus cu 5-2 în disputa cu Sporting, iar Juventus Old-Boys a dispus cu 4-2 de FC Brăila.

După 22 de etape, pe primul loc se află Pretenașii & Keleș Auto cu 56 puncte, locul secund este deținut FC Buzăului 55 puncte, iar al treilea de Valraz 49 puncte.

Cu patru reușite, Cosmin Drăgulin (FC Liverpool) a devenit golgheterul etapei a 22-a. Cristian Mitrea (FC Buzăului) a fost desemnat drept cel mai bun portar, iar Alexandru Cotigă (Juventus) a fost creditat cu cel mai frumos gol.

“Mai sunt patru etape de disputat, iar lupta pentru titlul de campioană devine tot mai interesantă. FC Buzăului vizează primul titlu din istorie, iar jucătorii de la Pretenașii & Keleș Auto sunt cu gândul la cel de-al 5-lea trofeu. Titlul de campioană va fi tranșat în partida directă din penultima etapă”, a mai spus Paul Stoian.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro