În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" vă oferă spre lectură și informare rubrica "Să iubim natura" cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Am mai spus-o de multe ori, noi cei care iubim păsările în special și natura în general, petrecem o mare parte din timpul liber în natură, indiferent de vreme. Pentru mine această pasiune nu poate fi oprită de vreme, de temperatura ridicată sau de frigul de afară, iarna.
La acest sfârșit de săptămână, temperaturile au fost deosebit de ridicate, încă de dimineața. Cu toate acestea am vrut să petrec câteva ore, chiar dacă pentru acest lucru am fost nevoit să plec destul de devreme de acasă, pentru a nu mă prinde căldura de la prânz pe drumuri.
Sincer vă spun, nu mă deranjează vremea asta caldă, dar păsările își reduc mult activitatea pe perioada temperaturilor ridicate și în plus, fotografiile au de suferit, dacă sunt făcute atunci când se ridică căldura din sol, sau din apă. Acest efect se mai numește și „Ceața de Căldură”. Apar imagini «tremurânde» și de aceea este bine să evităm să facem fotografii în perioadele foarte călduroase, cel puțin atunci când fotografiem pe lângă ape. Poți reduce efectul acesta de ceață de căldură dacă faci câteva reglaje la camera foto, deoarece după fotografiere, este greu de scos din imagini.
Am plecat duminică de dimineață cu gândul să fac o primă oprire la Comăneasca, dar am anulat acest periplu, din mers, deoarece acolo erau cel puțin 12 mașini cu cel puțin tot atâția pescari, ceea ce înseamnă că păsările evită aceste locații.
Am plecat spre Seaca, deoarece locația este mai retrasă și poți savura o cafea printre păsări duminica la ora 7.00 dimineața. Am avut noroc, deoarece păsările erau cu puii la masă, așa am reușit să fotografiez juvenili de ciocîntors și de călifar alb. Activitatea de dimineață a păsărilor este una intensă, așa că și numărul acestora a fost unul mare, de la vreo 200 de bătăuși, la vreo 30 exemplare de piciorong, vreo 40 exemplare de ciocântors, peste 100 de exemplare de pescăruș râzător, fluierari, țigănuși, sfrâncioci roșiatici, presure sure, codobaturi, rațe, vânturei de seară, stârci galbeni, porumbei gulerați. Aceste păsări alergau după procurarea mâncării peste tot, iar eu admiram în acest timp câmpurile cu floarea soarelui de un galben minunat dar și fluturii de diverse culori ce zburdau pe aceste câmpuri.
Am stat aici vreo două ore, deoarece aveam în plan și o oprire la Lacu Sărat II, pentru că la dus văzusem activitate intensă și eram curios ce noutăți puteam vedea. Aici, la lacul II poți avea șansa să vezi ceva păsări interesante, la lacul I este mai complicat în această perioadă din cauza turiștilor.
Ca și la Seaca, și aici numărul bătăușilor depășea suta de exemplare, în aceste două locații bătăușul a ajuns să fie specia cea mai numeroasă. Câteva lebede de vară completau paleta speciilor de păsări sălbatice de aici, vântureii roșii, un erete de stuf, câteva exemplare de stârc cenușiu, câteva exemplare de chirighiță neagră, peste 250 exemplare de pescăruși râzători, piciorongi, ciocântorși, fluierari, dar și multe insecte ce devin hrană pentru multe păsări sălbatice.
În această perioadă toridă, recomandarea de a ieși în natură este următoarea: ori dimineață devreme sau după ora 18.00 seara, iar ca echipament vă recomand să vă îmbrăcați adecvat, să aveți ceva de pus pe cap și cel mai important, să vă hidratați.
Merită să încercați o astfel de experiență de a ieși în natură dimineața devreme, să beți o cafea pe malul unei ape în triluri de păsări sălbatice și în zumzet de insecte. Eu mi-am promis să repet această experiență, de ce nu, poate săptămâna viitoare, dar în alte locații.