Oficial, reabilitarea parcului Monument s-a încheiat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Oficial, reabilitarea parcului Monument s-a încheiat

Reabilitarea şi modernizarea parcului Monument s-a finalizat oficial. Anunţul a fost făcut de primarul Aurel Simionescu, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a ţinut să menţioneze că, pe lângă lucrările incluse în proiectul iniţial, s-au mai făcut şi altele menite să completeze în bine imaginea şi funcţionalitatea parcului. Printre acestea se numără o pistă pentru biciclete, o alee pentru role, un spaţiu destinat pensionarilor. Primarul a admis, totuşi, că mai sunt câteva aspecte de rezolvat, pentru ca modernizarea parcului să fie dusă până la sfârşit. "Avem o întreagă zonă pe care ne-o dorim să o ducem spre o formă de grădină botanică, împreună cu Consiliul Judeţean care are o suprafaţă importantă acolo. Avem în continuare dorinţa de a rezolva partea de stadion de atletism care este aşa cum este, o ştie toată lumea şi nu vreau să o mai comentez eu acum. De asemenea, este o dorinţă a noastră de a mai lucra prin parc în ideea unor pergole, a unor plante de genul trandafiri căţărători care să dea o imagine deosebită ambientului respectiv", a declarat Simionescu.
În cadrul proiectului de reabilitare început primăvara anului trecut, parcul a beneficiat de numeroase schimbări în bine. În primul rând, a fost ecologizat spaţiul verde, îndepărtându-se copacii crescuţi sălbatic, ce dădeau parcului un aspect de pădure neîngrijită. Apoi a fost refăcut sistemul de irigaţii, s-a modernizat reţeaua de alimentare cu apă şi s-au reabilitat cele două cişmele publice, s-a modernizat reţeaua de canalizare, s-a reabilitat bazinul fântânii arteziene, a fost reabilitat şi completat gardul de beton de pe aleea ce leagă Stadionul Municipal de Sala Polivalentă, au fost refăcute prin turnare de covor asfaltic aleile carosabile şi pietonale. La capitolul amenajare peisageră, au fost plantaţi 1.981 de arbori, 446 arbuşti şi 13.467 flori perene şi anuale. Au fost amenajate două noi spaţii de joacă şi s-au montat în parc 63 coşuri de gunoi şi 80 de bănci noi.
"Contractul de finanţare pentru Parcul Monument s-a semnat pe 29 ianuarie 2013, a avut o durată de implementare de 19 luni, din care contractul de lucrări 13 luni. Finalul proiectului va fi în 28 august 2014. De la acest moment până la finalizarea proiectului se vor derula procedurile de recepţie a lucrărilor, de audit şi raportările care se fac de către autoritatea de management. Investiţia eligibilă din cadrul acestui proiect a fost 7.500.000 lei", a declarat Iuliana Neagu, directorul Direcţiei Programe Europene din cadrul Primăriei Brăila. Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013. Grosul investiţiei - 6,02 milioane lei - a fost acoperit din fonduri europene nerambursabile, restul banilor provenind de la bugetul naţional - 1,32 milioane lei şi de la bugetul local 150 mii lei.

Apel la civilizaţia brăilenilor

În cadrul conferinţei de presă de ieri, primarul Aurel Simionescu şi-a exprimat speranţa că brăilenii vor avea un comportament civilizat, păstrând în bune condiţii ceea ce s-a făcut. "Dorinţa noastră este să şi avem grijă de ceea ce s-a făcut în parc. Avem în continuare bănci care se rup, pomi pe care i-am pus acolo şi care se fură, sunt smulşi cu rădăcină cu tot. Avem flori care sunt smulse din spaţiul în care au fost puse. Coşuri de gunoi din plastic în care se aruncă ţigara aprinsă în ele ca să ardă. Sunt în continuare lucruri de genul ăsta. Avem coşuri de gunoi puse lângă bancă şi constatăm că sticlele de apă minerală şi cojile de seminţe sunt alături de bancă deşi coşul este acolo. Sunt lucruri pe care va trebui în continuare să lucrăm. Le-am pus şi cişmele pentru că voiau oamenii să aibă de unde să bea o gură de apă, nu neapărat minerală. Sunt şi câteva toalete ecologice puse, dar încă o dată, trebuie să avem grijă de lucrurile astea pentru că dacă o să furăm robinetul sau o să trântim uşa la toaleta ecologică, încet, încet ele se vor deteriora", a declarat primarul.
Ieri, încă se mai aranjau ultimele detalii la scuarul cu flori din mijlocul rondoului central al parcului, iar un detaliu care ne-a sărit în ochi a fost faptul că cişmelele despre care vorbea edilul şef nu funcţionau, iar un şofer îşi parcase maşina chiar în dreptul unei alei destinate bicicliştilor, deşi staţionarea este interzisă în acea zonă, conform unui indicator aflat câţiva metri mai încolo. Niciun poliţist local nu se afla, însă, prin apropiere, pentru a-l amenda pe contravenient. Care contravenient şi-ar fi putut lăsa maşina fără probleme, în parcarea nou amenajată - dar cam înghesuită -, pe locul unde înainte se afla acel bâlci format din carusele şi chioşcuri cu aspect urât. Din fericire, bâlciul a fost îndepărtat, ceea ce poate da speranţe că, odată cu el, or să dispară şi manelele care poluau sonor atmosfera parcului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro