• elevii au fost însoțiți de prof. Gianina Băjenică și de col. (rtg.) Constantin Giurgea, care le-a fost ghid și care i-a răsplătit pe pasionații de istorie cu revista „Brăila Eroică” • elevii au depus flori, au aprins lumânări și s-au recules la mormintele celor care și-au dat viața pentru propășirea Patriei
Colonelul în retragere Constantin Giurgea, autorul lucrării „Monumentele Eroilor din județul Brăila” (apărută, recent, la Editura Edmunt) - președinte al Filialei Brăila „General Stan Poetaș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și secretar al Filialei Jud. Brăila „Mihai Viteazul” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Al. I. Cuza” - păstrează vie amintirea eroilor neamului românesc și ai Brăilei. Col. (rtg.) Giurgea le este ghid elevilor brăileni și le arată locul unde își dorm somnul de veci cei care au căzut pe câmpurile de luptă pentru apărarea Patriei.
O astfel de „lecție de istorie” a avut loc, zilele trecute, la Cimitirul Eroilor de la „Sf. Constantin”. Însoțiți de prof. Gianina Băjenică, elevii Centrului Județean de Excelență Brăila, pasionați de istorie, au mers la Cimitirul Eroilor, unde au depus flori, au aprins lumânări și s-au recules la mormintele strămoșilor lor, împreună cu col. (rtg.) Constantin Giurgea, care i-a premiat cu revista „Brăila Eroică”, editată de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” - Filiala „General Stan Poetaș” Brăila.
Elevii brăileni au vizitat Monumentul eroilor din campania de la 1913, Osuarul central, care adăpostește 1.307 oseminte ale soldaților morți în anul 1917, în Moldova, Monumentul prizonierilor italieni morți la Brăila, Monumentul soldaților sovietici și osuarul soldaților ruși din Armata a 14-a, morți în Războiul de Independență (1877-1878). Totodată, elevii au depus flori la mormintele generalului de divizie Moise Groza, generalului de divizie Ion Macri și generalului maior Alexandru Popovici, eroul de la 1917.
„După prezentarea evenimentelor istorice la care românii au participat cu eroism, elevii noștri au fost invitați să răspundă la întrebarea: „Ce ne-ar spune eroii neamului nouă, celor de astăzi?”. Mulțumim domnului col. (rtg.) Constantin Giurgea, pentru că, de fiecare dată, răspunde afirmativ activităților noastre, dar și pentru faptul că a premiat elevii pasionați de istorie cu revista „Brăila Eroică”, realizată în cadrul Asociației Cultul Eroilor Brăila”, a precizat prof. Gianina Băjenică, după vizita făcută împreună cu elevii la Cimitirul Eroilor.