"Omul pernă" a cucerit şi Festivalul de la Braşov | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Omul pernă" a cucerit şi Festivalul de la Braşov

"Spectacolul a fost foarte bine primit, din comentariile celor din jurul nostru am înţeles că l-ar fi apreciat drept cel mai bun spectacol de până acum din festival", a precizat Rodica Antonescu. Pentru Festivalul de la Braşov au fost selectate zece dintre cele mai bune producţii de dramaturgie contemporană ale anului 2008, de la Teatrul de Comedie Bucureşti, Teatrul Act, Teatrul Naţional Tg. Mureş, Teatrul Mic, Teatrul Naţional Cluj Napoca, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul "Bulandra" şi Teatrul Odeon. Vineri, în seara de gală a festivalului, vor fi acordate premii pentru cel mai bun actor, cea mai bună actriţă, cea mai bună scenografie, cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol şi un premiu special al juriului.

Piesa "Omul pernă" de Martin McDonagh a fost distinsă la Londra cu premiul Olivier în 2004 pentru "Cea mai bună piesă nouă" şi cu Premiul Criticilor din New York pentru "Cea mai bună piesă străină în stagiunea 2004 - 2005" şi cu două premii Tony.

Din septembrie 2008, când a avut loc premiera la Festivalul "Zile şi nopţi de teatru european la Brăila", a participat la Festivalul de la Piatra Neamţ, secţiunea "Un regal teatral", Festivalul Internaţional de la Sibiu şi Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti. A fost în turneu în Bulgaria, la Teatrul "Vasil Drumev din Shumen" şi la Teatrul "Odeon" Bucureşti. A fost nominalizat în acest an în cadrul Galei Uniter la premiul pentru "Cel mai bun spectacol" şi premiul pentru "Cel mai bun regizor".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro