Oportunităţi de dezvoltare a sectorului acvacultură | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Oportunităţi de dezvoltare a sectorului acvacultură

"Din seria de măsuri pentru care deja s-au lansat apeluri de proiecte pentru Brăila poate constitui un punct de interes cu efecte benefice în mediul de afaceri accesarea de fonduri nerambursabile pentru Investiţii productive în acvacultură - Măsura 2.1. precum şi pentru Investiţii în procesare şi marketing. În cadrul acestui program, în baza unui proiect bine realizat de firma noastră, pot fi atrase la nivel local sume importante pentru finanţarea unor afaceri în domeniul acvacultură, domeniu cu tradiţie, de altfel pentru judeţul nostru, a explicat administratorul "Emar Cons", Maranda Enciu.

Un exemplu de afacere ce ar putea fi pusă pe picioare cu astfel de fonduri este înfiinţarea unor ferme de crap de mici dimensiuni (30 - 50 ha) cu un sistem mixt: tradiţional completat de creşterea în viviere flotabile. Productivitatea medie a unei astfel de ferme ajunge la 2.800 kg/crap/ha, ceea ce înseamnă că poate asigura pe piaţa locală o cantitate de circa 70 tone de peşte, iar profitabilitatea unei astfel de afaceri depăşeşte cu mult valorile realizate la această dată de societăţile ce dezvoltă acvacultura pe suprafeţe mari. "În perioada în care cererea pe piaţă creşte semnificativ, astfel de ferme pot asigura satisfacerea cererii de consum, în condiţii de preţ rezonabil. În judeţ există mai multe amenajări piscicole neexploatate în apropierea unor cursuri de apă, iar primăriile din judeţ ar putea fără probleme să acceseze fonduri în cadrul Măsurii 2.1. pentru realizarea unei ferme de creştere a crapului. În plus, se pot amenaja şi baze de pescuit sportiv ori se poate merge până la prelucrarea primară a peştelui şi vânzarea direct la poarta fermei", a explicat Enciu. În ceea ce priveşte cea de a doua măsură 2.6. - Investiţii în procesare şi marketing, oportunităţile identificate de firma de consultanţă vizează realizarea unor minifabrici de conserve de peşte ori fabrici de produse tradiţionale din peşte. "În Brăila se consumă cea mai mare cantitate de peşte din ţară, iar în contextul în care se observă creşterea cererii de produse tradiţionale sau bio o astfel de afacere poate aduce bani frumoşi investitorilor", a adăugat Enciu. Rata maximă de cofinanţare a sprijinului financiar nerambursabil pentru aceste două măsuri este de 60% din totalul costurilor eligibile, iar durata de implementare a unui proiect este de 2 ani. "La Brăila se mai poate amenaja o piaţă de peşte, unde vor putea fi prezenţi cu produse pescăreşti atât producătorii din acvacultură cât şi din pescuitul comercial, aceasta devenind un brand turistic al Brăilei, a încheiat administratorul Emar Cons.

Important de menţionat este că firma are deja în lucru 4 proiecte cu finanţare în cadrul Programului Operational pentru Pescuit, unul având ca beneficiar o firmă din Brăila. În cei 5 ani de activitate, "Emar Cons" a acumulat experienţă în accesarea tuturor tipurilor de finanţări europene, cuantumul total al valorii eligibile pentru proiectele elaborate depăşind 30 milioane euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro