Otrava de sub Braila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Otrava de sub Braila

Subsolul brailean este incarcat de nitriti si nitrati intr-o asemenea masura, incit aparatele ultramoderne de prelevare si examinare a probelor nici nu pot sa afiseze pe monitor valoarea concentratiilor. Directorul Directiei Agricole Braila, Vasile Suraianu, ne-a informat ca la inceputul acestei toamne, o echipa de specialisti din cadrul Institutului National de Cercetare si Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie si Protectia Mediului a efectuat un studiu pe teritoriul a sapte comune brailene - Chiscani, Movila Miresii, Sutu, Traian, Tudor Vladimirescu, Vadeni si Galbenu. "In 95% din cazuri, sonda ultraperformanta cu care s-au facut analizele nu era capabila sa afiseze valoarea concentratiei de nitriti si nitrati. In mod normal, aceste substante ar trebui sa se incadreze in limita a 50 de unitati, insa probele indicau valori de peste 100 de unitati, mai mult decit era reglat aparatul respectiv sa arate", ne-a povestit directorul Suraianu. Acesta considera ca poluarea masiva inregistrata in prezent a fost cauzata de existenta marilor ferme zootehnice din perioada comunista si de depozitarea necorespunzatoare a gunoiului de grajd. "Este nevoie de multi ani pentru asemenea acumulari de poluanti. Important pentru noi acum este sa luam nota de rezultatele acestui studiu si sa gasim solutii, impreuna cu primarii localitatilor respective, pentru protejarea solului", este de parere directorul Directiei Agricole Braila.
Din pacate, la greselile trecutului se adauga, in prezent, o atitudine de neinteles, de-a dreptul inconstienta, a taranilor braileni, care isi provoaca singuri rau, atit lor cit mai ales generatiilor viitoare. Adrian Turiac, directorul Sistemului de Gospodarire a Apelor Braila confirma rezultatele studiului facut de specialistii bucuresteni, dar atrage atentia ca o mare parte de vina pentru situatia actuala o au locuitorii judetului. "Si masuratorile noastre, facute in mod curent, indica valori foarte mari ale nitritilor si nitratilor in pinza freatica din dreptul localitatilor, iar fenomenul se manifesta in principal in satele unde s-au montat retele de alimentare cu apa potabila. Dupa ce s-au vazut cu apa la robinet, oamenii au constatat ca nu mai au nevoie de fintini si au inceput sa le foloseasca pe post de gropi de gunoi, aruncind in ele tot felul de deseuri, precum si zoaie si dejectii. In plus, nu se tine cont ca WC-urile si grajdurile nu trebuie amplasate linga fintini. In consecinta, tot felul de mizerii se infiltreaza in pinza freatica si o otravesc", ne-a explicat directorul Turiac.

Nitritii si nitratii sint extrem de toxici

O alta anomalie ar fi faptul ca in ciuda extinderii retelelor de apa potabila, nu s-au facut in paralel si sisteme de canalizare si statii de epurare, astfel incit apele uzate sa nu ajunga in pinza freatica. Didina Stanescu, directorul societatii "Judeteana de Apa", ne-a spus ca din cele peste 20 de localitati din judet care beneficiaza de apa livrata la robinet, doar doua au si sistem de canalizare. Este vorba despre Ianca si despre Movila Miresii. La Movila Miresii, insa, principalul beneficiar al canalizarii si statiei de epurare este uzina de tratare a apei potabile. In rest, doar 30 de persoane fizice si juridice de pe teritoriul comunei mai sint racordate la canalizare. Exista proiecte de extindere a retelei, in aceasta localitate, precum si de infiintare a canalizarii, in alte comune, dar acestea se afla, deocamdata, doar in stadiu de proiect.
Din pacate, efectele pe termen lung ale poluarii masive cu nitriti si nitrati pot fi extrem de nocive. Specialistii spun ca aceste substante trec, din sol, in legumele si fructele din gradinile taranilor, iar de aici ajung in organismul consumatorilor. Cea mai grava este, insa, expunerea directa la nitriti si nitrati, prin consumarea apei din fintinile contaminate. Dr. Lavinia Craioveanu, inspectorul sef al Inspectiei Sanitare de Stat Braila, ne-a explicat ca nou-nascutii sint cei mai vulnerabili, dozele mari de nitriti putind sa le fie fatale. In cazul adultilor, intoxicatiile cu astfel de substante afecteaza organismul, facindu-l vulnerabil fata de un spectru larg de boli. Dr. Craioveanu ne-a informat ca in ultimii ani, s-au consemnat, in judetul nostru, multe cazuri de intoxicatii cu nitriti, dar nu exista un studiu foarte bine fundamentat, care sa stabileasca daca otrava provenea din apa fintinilor sau din alte surse.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro