Mergi la conţinutul principal

Pace sau vinovăție?

Ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat rubrica "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Nu trupul aduce pacea sau vinovăția, ci credința minții despre ce poți face cu trupul pentru tine.

Trupul, în sine, este un mijloc – el va face ceea ce alegi să crezi că poate face. Crezi că moare – va muri. Crezi că nu poate muri – așa va face.

Dacă vei crede că, atunci când îl sacrifici, vei câștiga pacea, atunci crezi într-o iluzie. Cerul nu are nicio nevoie. Ar fi o aroganță să crezi că îi poți oferi sacrificiul sau suferința ta pentru a primi ceva în schimb.

Suferința nu este pentru Cer, dar te poate învăța ceea ce nu contează: această lume de care te poți atașa în miliarde de feluri – toate la fel de „valoroase”.

Doar iluziile produc suferință, iar iluziile îți aparțin. Nici Cerul, nici Dumnezeu nu sunt sursa lor – nici a suferințelor tale – cu care nu poți ajunge la Cer.

Iubirea ta își are locul în Cer, la fel și Pacea ta. Te poți uni cu Cerul oricând ești Cer și te poți uni cu Iubirea când ești Iubire.

 

„Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.

Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.”

(Sfânta Evanghelie după Matei, IX, 12-13)

„Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.

Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.

Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.

Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!”

(Sfânta Evanghelie după Matei, VI, 19-23)

„Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.

Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.”

(Sfânta Evanghelie după Luca, XVII, 20-21)

„Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.”

(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 16)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro