Parcul Monument, operațiunea “Drujba” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Administrația Dragomir, o nouă investiție

Parcul Monument, operațiunea “Drujba”

* etapa a doua a proiectului de reabilitare și modernizare a celui mai mare parc din Brăila a început în forță, de două săptămâni * va fi reamenajată o porțiune de 13,7 ha, prin extragerea copacilor bolnavi și a celor crescuți sălbatic și prin plantarea a sute de exemplare tinere, din specii diferite * astfel va fi scoasă la lumină și zona dinspre Spitalul Județean - Șoseaua Națională Veche, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu șapte ani în zona Sala Polivalentă - Șos. Buzăului * investiția actuală, de 1,39 milioane lei, este făcută de Primărie exclusiv cu bani de la bugetul local

 

De circa două săptămâni, zgomotul metalic al drujbelor și motocoaselor a pus stăpânire pe porțiunea dinspre Spitalul Județean a Parcului Monument. Au fost culcați deja la pământ numeroși copaci, unii bătrâni, cu trunchiul șubrezit de boli, alții tineri dar crescuți sălbatic, prea aproape unii de ceilalți. Nu este vorba, totuși, despre o defrișare a zonei împădurite ci despre o igienizare și ecologizare a porțiunii de parc rămasă nereabilitată după lucrările din urmă cu șapte ani, care au scos la lumină porțiunea dinspre Șoseaua Buzăului - Sala Polivalentă. Vorbim, așadar, despre implementarea etapei a doua a  proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Monument. Investiția, în valoare de 1.392.900 lei este făcută de Primăria Brăila, cu bani de la bugetul local. Executant este SC ”Promotas” SRL Brăila, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 7 luni, cu începere din data de 28 iunie 2021. Așadar, totul ar trebui să fie gata până în ianuarie - februarie 2022. Primarul Marian Dragomir ne-a declarat, însă, că a primit asigurări de la reprezentanții firmei ”Promotas” că lucrările vor fi gata înainte de termenul prevăzut în contract, adică undeva prin noiembrie - decembrie anul acesta. Dacă va fi așa, urmează să vedem...

În ce constă, concret, proiectul de reabilitare și modernizare? Potrivit informațiilor primite de la Primărie, vorbim despre 13,7 hectare de spații verzi reamenajate; 1.483 metri liniari de alei pietonale noi; 72 stâlpi de iluminat noi; 116 bănci noi; 72 coșuri de gunoi noi; două toalete ecologice noi. Se vor planta 650 de arbori din următoarele specii: mesteacăn 360 bucăți, arțar roșu - 90, tei alb - 70, castan - 50, pin sivestru - 50, brad – 30 bucăți. În acest fel, va fi efectiv scoasă la lumină și porțiunea de parc dinspre Spitalul Județean - Șoseaua Națională Veche (Drumul Hoților), care în prezent arată mai degrabă a pădure sălbatică decât a loc de relaxare, fiind folosită și ca groapă de gunoi de locatarii din Radu Negru sau ANL Lacu Dulce. Pentru a preveni atât aruncarea gunoaielor cât și tăierile ilegale de copaci, Primăria va astupa spărturile din gardul de beton dinspre Drumul Hoților și va monta camere de luat vederi în toate zonele sensibile, dar mai ales în apropierea porții de intrare dinspre cartierul Radu Negru, unde până în prezent se aruncau permanent deșeuri, de către cei mai nesimțiți dintre locatarii caselor învecinate. Montarea camerelor de supraveghere nu face, însă, obiectul actualului proiect de investiții, urmând să fie implementată la începutul anului viitor, odată cu adoptarea bugetului local din 2022. Tot atunci, ar putea intra în lucru și ultima porțiune nereabilitată a Parcului Monument, cea din jurul Secției de Științele Naturii a Muzeului Brăilei, care este înconjurată de acel gard metalic descompletat de nenumăratele furturi din ultimii ani. De asemenea, se mai are în vedere, tot pentru anul viitor, și modernizarea Orășelului Copiilor, care, așa cum a mai anunțat Primăria, ar urma să fie dotat cu cele mai moderne instalații de joacă, tartan, zone amenajate pe categorii de vârstă, aparate fitness, tracțiune și Skate Parc.
În ceea ce privește lucrările derulate la ora actuală, primarul Marian Dragomir ne-a declarat: ”Această reabilitare era necesară și va transforma o zonă plină de tufe, boscheți și gunoaie într-un parc modern, o oază de relaxare și deconectare pentru brăileni. La finalizarea acestor lucrări vom începe și modernizarea Orășelului Copiilor, care va fi dotat cu cele mai moderne instalații de joacă, zone amenajate pe categorii de vârstă, aparate fitness, tracțiune și Skate Parc”.

Singurul detaliu ce lipsește din actualul proiect de reabilitare, la fel cum s-a întâmplat și la reabilitarea din etapa I, este legat de montarea unui sistem de irigații cu conducte subterane, astfel încât să fie eliminate furtunurile de la suprafață, care, pe lângă aspectul inestetic, au și dezavantajul unui consum necontrolat de apă. Primarul Marian Dragomir ne-a spus că nu a fost inclusă în această investiție și partea de irigații din cauza costurilor foarte mari pe care le-ar fi presupus un astfel de sistem. 

 

Ce lucrări s-au făcut pe vremea primarului Simionescu, în porțiunea de parc deja reabilitată

În cadrul proiectului de reabilitare început în primăvara anului 2013, parcul a beneficiat de numeroase schimbări în bine. În primul rând, a fost ecologizat spațiul verde, îndepărtându-se copacii crescuți sălbatic, ce dădeau parcului un aspect de pădure neîngrijită. Apoi s-a modernizat rețeaua de alimentare cu apă și s-au reabilitat cele două cișmele publice, s-a modernizat rețeaua de canalizare, s-a reabilitat bazinul fântânii arteziene, a fost reabilitat și completat gardul de beton de pe aleea ce leagă Stadionul Municipal de Sala Polivalentă, au fost refăcute prin turnare de covor asfaltic aleile carosabile și pietonale. La capitolul amenajare peisageră, au fost plantați 1.981 de arbori, 446 arbuști și 13.467 flori perene și anuale. Au fost amenajate două noi spații de joacă și s-au montat în parc 63 coșuri de gunoi și 80 de bănci noi. Diferența este că acea investiție s-a făcut cu bani europeni nu cu fonduri de la bugetul local, ca în cazul actualului proiect.
"Contractul de finanțare pentru Parcul Monument s-a semnat pe 29 ianuarie 2013, a avut o durată de implementare de 19 luni, din care contractul de lucrări 13 luni. Finalul proiectului va fi în 28 august 2014. Investiția eligibilă din cadrul acestui proiect a fost 7.500.000 lei", declara, în vara anului 2014, Iuliana Neagu, directorul Direcției Programe Europene din cadrul Primăriei Brăila. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 - 2013. Grosul investiției de atunci - 6,02 milioane lei - a fost acoperit din fonduri europene nerambursabile, restul banilor provenind de la bugetul național - 1,32 milioane lei și de la bugetul local 150 mii lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro