Parlamentarii și “afacerea” verde | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Majoritatea respinge închiderea termocentralelor

Parlamentarii și “afacerea” verde

* președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, susține că este de acord cu politica Uniunii Europene privind schimbările climatice, dar cu precizarea că situația trebuie abordată plecând de la realitățile actuale și nu cu propuneri precum cele ale Ministerului Energiei, care se vor dovedi păguboase * deputatul PSD Mircea Florin a atras atenția asupra faptului că poluarea produsă de țările europene este mult mai mică decât ceea se întâmplă în țările estice * deputatul social-democrat George Paladi a afirmat că o strategie sănătoasă în domeniul energetic, presupune soluții înlocuitoare și de rezervă, astfel că în lipsa acestor elemente nu se poate pune problema închiderii termocentralelor * nici senatorul AUR Andrei Hangan nu susține închiderea termocentralelor pe cărbune și consideră Green Deal o catastrofă * deputatul PNL Alexandru Popa a afirmat că atunci când vine vorba despre subiectul crizei energetice, preferă să lase specialiștii să decidă cum e mai bine

 

Propunerea de a închide termocentralele pe cărbune din România nu este deloc pe placul celor mai mulți dintre parlamentarii brăileni. O parte dintre aceștia consideră că este o idee proastă, în special având în vedere că în momentul de față nu există nicio alternativă operațională care să asigure într-adevăr necesarul de energie al țării. Pe de altă parte, deputatul PNL Brăila Alexandru Popa preferă să nu se pronunțe, în ciuda faptului că întreaga discuție despre închiderea termocentralelor pe cărbune a pornit de la declarațiile ministrului Energiei, liberalul Virgil Popescu. Dar să îi luăm pe rând.

Președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru a atras atenția că deși susține politica Uniunii Europene privind schimbările climatice, din punctul său de vedere acest lucru trebuie totuși abordat și soluționat plecând de la realitățile actuale și de la problemele cu care se confruntă economia țării și populația. PSD-istul a atras atenția că în acest context, jaloanele PNRR privind închiderea rapidă a capacităților românești de producere a energiei pe bază de cărbune, trebuie ajustate și renegociate cu atât mai mult cu cât inclusiv Comisia Europeană a transmis că țările membre își pot modifica PNRR- urile pentru a face față crizei energetice, subliniază senatorul.

”În contextul războiului din Ucraina și a sancțiunilor impuse Federației Ruse, țara noastră trebuie să folosească întreaga capacitate de producție a energiei electrice, una din componentele importante fiind reprezentată de producerea energiei electrice pe bază de cărbune, așa cum procedează de altfel și alte state din UE. PSD apreciază că se impune o reevaluare a termenelor propuse de închidere a capacităților de producție pe bază de cărbune, pentru a avea răgazul necesar de a pune în funcțiune noi capacități de producție care să compenseze închiderea celor care folosesc cărbune. De altfel, state din UE precum Germania, au redeschis sau urmează să redeschidă centrale pe cărbune ori au pus în funcțiune unități noi de producție a energiei electrice pe bază de cărbune, cum e cazul Poloniei care a inaugurat recent o unitate pe cărbune de 910 MW considerată fundamentul sistemului energetic polonez pentru mulți ani de acum înainte”, a declarat Rotaru.

Potrivit șefului PSD Brăila, propunerea Ministerului Energiei de a închide anul acesta două capacități de producție pe bază de cărbune de peste 660 MW, este cel puțin inoportună.

”Iar ideea de a închide până în 2030 centralele electrice care produc energie prin arderea cărbunelui este nerealistă și paguboasă în condițiile în care nu există capacitate alternativă în funcțiune pentru a compensa aceste închideri. Punerea în practică a programului Ministerului Energiei de înlocuire în mod eșalonat a energiei produse pe bază de cărbune cu energie produsă prin arderea gazelor naturale, este o alternativă în curs de realizare, dar vor mai trece ani până când vom putea înlocui capacitățile pe cărbune, termenul stabilit fiind în 2026. În mod evident celelalte surse «curate» de producere a energiei respective hidro, solară și eoliană, sunt soluții pe care ni le dorim cu toții, dar abia atunci când vom realiza investiții noi și vom pune în funcțiune capacități de producție putem vorbi de renunțarea la cărbune. Iar până în acel moment se impune repunerea în funcțiune a centralelor pe cărbune, pentru a asigura nevoile economiei și ale populației și a reduce la maxim dependența de importuri, asigurând astfel independența energetică a țării concomitent cu păstrarea locurilor de muncă în minerit și industria energetică, a mai completat sursa citată.

Potrivit lui Ion Rotaru, schimbările climatice ne afectează pe toți și este nevoie ca sursele de poluare să fie eliminate fără nicio îndoială, reducerea emisiilor de carbon reprezentând un obiectiv primordial pe care și social-democrații și-l doresc, dar după cum susține acesta, un asemenea lucru trebuie făcut inteligent și gradual pentru a ajunge la rezultatele scontate.

 

Florin Mircea atrage atenția că nu Europa se află în fruntea topului privind poluarea

Deputatul PSD Brăila Florin Mircea ne-a transmis că din punctul său de vedere declarațiile pe tema închiderii termocentralelor sunt nefericite, nedocumentate și fără să aibă în spate vreo analiză asupra perspectivelor României. Ba mai mult, sunt făcute fără să țină cont de dorința de independență energetică a țării noastre.

”Într-adevăr Pactul Verde European își propune ca până în anul 2050 «să ajungem la zero emisii nete de gaze cu efect de seră, creșterea economică să fie disociată de utilizarea resurselor, nicio persoană și niciun loc să nu fie lăsat în urmă»... dar trebuie să vedem ce facem fiecare dintre noi, ce face fiecare țară în parte, ce face fiecare continent în parte. Din studiile făcute poluarea pe care o fac țările europene este mult mai mică decât ceea se întâmplă în țările estice. Și acum ce să facem?!?! Să închidem noi toți, să nu mai poluăm și doar să cumpărăm de la alții?!?!?! Eu personal nu sunt de acord! Consider că ar trebui să luăm măsuri pentru reducerea poluării, dar nu închizând tot ce se poate. Ne uităm la Germania care a spus că nu mai e voie să facem energie electrică prin arderea de cărbune, dar ei au repornit o termocentrală. Discuțiile care sunt în această perioadă referitoare la Ordonanța decarbonizării sunt foarte interesante și arată cine dorește să facă lucruri bune pentru țară și cine nu. Dorința de închidere a capacităților de cărbune este foarte periculoasă. Avem multe ONG-uri care vor «să ajute»!!!”, a declarat parlamentarul.

Asemenea lui Ion Rotaru și Florin Mircea a susținut că ar trebui efectuate o serie de renegocieri pe PNRR, având în vedere faptul că ne aflăm la granița cu Ucraina, cât și faptul că România are potențial important de a produce energie electrică.

”Pactul Verde European nu înseamnă numai măsuri în industrie. Înseamnă și refacerea biodiversivității, cu măsuri inclusiv în agricultură, și spun asta pentru că suntem într-o zonă propunderent agricolă, măsuri cu efecte pe termen lung de care vor beneficia urmașii noștri”, a mai subliniat Mircea.

 

George Paladi vrea soluții înlocuitoare și de rezervă pentru a accepta închiderea termocentralelor

Nici deputatul PSD Brăila George Adrian Paladi nu se numără printre susținătorii închiderii termocentralelor pe cărbune. Acesta a precizat că într-adevăr omenirea se află în plină criză energetică, motiv pentru care este normal să existe o preocupare permanentă a decidenților politici în privința identificării celor mai bune soluții, însă nu poate fi de acord cu abordări radicale. Paladi a subliniat că pentru a lua în calcul o soluție precum aceasta de a închide termocentralele, trebuie să vadă cu exactitate o alternativă viabilă, care să suplinească necesarul de energie și nu doar planuri pe hârtie.

”Ne aflăm într-o criză energetică evidentă, astfel că, în mod firesc, există o preocupare permanentă din partea tuturor decidenților politici pentru identificarea celor mai bune soluții, care să asigure protejarea consumatorilor casnici și industriali, dar care să nu compromită eforturile și planurile pe care ni le-am asumat cu toții în privința protecției mediului. Tocmai de aceea, nu consider că abordările radicale sunt potrivite în aceste împrejurări. Planul de decarbonizare trebuie să fie gândit cu înțelepciune, ținând cont de evoluțiile pe care le-a provocat conflictul din Ucraina, dar și de realitățile curente ale sectorului energetic românesc. O strategie sănătoasă în domeniul energetic - un sector-cheie-, presupune să ai sau să pregătești temeinic soluții înlocuitoare și de rezervă. Guvernul are obligația ca, împreună cu experții și cu toate părțile interesate, să se asigure în mod prioritar că planul de decarbonizare își poate atinge obiectivele, fără a pune în pericol interesul național”, a declarat Paladi.

 

Senatorul AUR Andrei Hangan consideră Green Deal o catastrofă

La rândul său, senatorul AUR Andrei Hangan ne-a transmis că partidul din care face parte s-a pronunțat pe acest subiect încă dinaintea începerii conflictului militar din Ucraina. Acesta a dorit să atragă atenția că planul Green Deal ar reprezenta o catastrofă pentru Europa.

"În timp ce alte state occidentale, precum Germania, și-au reevaluat poziția față de termocentralele pe cărbune, Guvernul României continuă să susțină închiderea acestora și acest catastrofal Green Deal dictat de Bruxelles. Partidul AUR s-a pronunțat pe această temă cu mult înaintea începerii conflictului militar din Ucraina. Noi am solicitat cu tărie și de urgență creșterea capacităților energiei clasice - repunerea în funcțiune a instalațiilor care utilizează cărbunele pentru a produce energie. A mai susține astăzi politica de tip Green Deal este o dovadă de orbire sau de ignorare a realității", a declarat Hangan.

 

Popa: «Despre energie trebuie să vorbească specialiștii»

Având în vedere că ministrul Energiei, liberalul Virgil Popescu, a afirmat că dorește închiderea termocentralelor pe cărbune din România, redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” au încercat să obțină o declarație pe această temă și de la președintele organizației județene a PNL, deputatul Alexandru Popa. Acesta însă nu a dorit să comenteze prea mult subiectul, precizând doar că spre deosebire de colegii săi parlamentari de la PSD, preferă să lase specialiștii să ia decizii pe un subiect atât de sensibil la care, după cum a recunoscut acesta, nu se pricepe.

Nu sunt genul de politician care să își dea cu părerea despre orice. Despre energie trebuie să vorbească specialiștii. Nu am pregătirea necesară de a vorbi pe această temă. Să o fac doar de dragul de a vorbi, cum o fac colegii mei, parlamentarii de la Partidul Social Democrat?! Nu! Eu nu voi vorbi doar de dragul de a vorbi. Că e mai bine așa sau în alt fel... Nu sunt genul de om care se pricepe la toate și în esență la nimic. Eu pot să discut administrație, pe agricultură, pe ceea ce mă pricep și pe ce sunt pregătit. Să dau răspunsuri în fața brăilenilor doar ca să le creez speranțe deșarte, nu este stilul meu. Trebuie studiat acest subiect. Trebuiesc studiate și angajamentele pe care noi le avem vizavi de Uniunea Europeană. Nu sunt de specialitate și consider că în acest domeniu, fiind unul foarte sensibil, trebuie să își dea cu părerea doar specialiștii, nu politicienii”, a declarat Popa.

 

 Tudose: “Virgil Popescu pur și simplu ne stinge lumina și ne taie căldura”

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, fostul premier Mihai Tudose, europarlamentar PSD, îl atacă dur pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, după o ultimă gafă comisă de acesta din urmă. ”Să încercăm să stingem un bec, dacă nu mai stăm în acea cameră, să încercăm să dăm cu un grad sau două mai puțin caloriferul sau centrala pe perioada de iarnă, este declarația recentă a  lui Virgil Popescu. “Asta e soluția ministrului Energiei! Nimic despre termocentralele pe cărbune, pe care vrea să le închidă, ținând-o langa cu decarbonizarea, deși tendința europeană s-a inversat în noul context, nimic despre renegocierea capitolului pe Energie din PNRR, deși Comisia Europeană e de acord, nimic despre accelerarea lucrărilor la centrala de la Iernut, deși se anunță o iarnă cruntă din punct de vedere energetic. Nimic din ceea ce ar trebui să propună un ministru! Ci Virgil Popescu pur și simplu ne stinge lumina și ne taie căldura. De la Ceaușescu încoace n-a mai încercat nimeni să taie coada pisicii cu atâta brutalitate...

Mă întreb cum stăm cu producția de ceară, dacă tot ne întoarcem la lumânare. Că asta e singura soluție găsită de ministrul care spune că nu se teme de remaniere, ci numai de Dumnezeu. Domnul cu mila, în cazul ăsta!”, a încheiat Tudose postarea de la Facebook.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro