Parlamentarii brăileni preferă vacanţele scurte, în ţară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parlamentarii brăileni preferă vacanţele scurte, în ţară

Deputaţii şi senatorii Brăilei par săraci şi fără pretenţii prea mari atunci când vine vorba de propriile concedii. Aşa reiese din declaraţiile pe care le-au făcut cei mai mulţi dintre aleşii noştri atunci când au fost chestionaţi de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" pentru a afla care le sunt planurile în vacanţa parlamentară ce mai durează până în luna septembrie.
Deputatul PSD Marian Dragomir spune că nu şi-a făcut planuri prea mari pentru perioada de vară şi că a preferat să meargă doar patru zile la munte pentru a vizita Castelul Bran. De cealaltă parte, colegul său Cristian Rizea nu s-a ferit să afirme că şi-a petrecut o perioadă mai lungă de timp la mare alături de familie şi că există posibilitatea să meargă pentru câteva zile în Franţa. "Am fost la Năvodari cu copilul pentru că medicii recomandă aerosolul celor micuţi, nou-născuţi. E foarte bine şi am ales să merg la mare, aşa cum am procedat de fapt în fiecare vară. Dar acum în mod special pentru el m-am dus într-o perioadă mai lungă la mare. Cu soţia, cu băieţelul şi cu prietenii. S-ar putea să plec vreo două zile în străinătate, sunt invitat de nişte prieteni în Franţa. Dar cam atât, eventual trei zile maxim", a declarat deputatul. Totodată, PSD-istul a mai specificat că a plănuit şi o excursie la munte, în staţiunea Sinaia, însă cu precizarea că va fi nevoit să plece pentru a se implica în pregătirile pentru alegerile prezidenţiale. "E posibil să îmi las soţia şi băieţelul acolo pentru că eu voi reîncepe activitatea în luna august şi voi fi în priză din acest moment. Ştiţi bine, urmează cea mai dificilă campanie electorală, pe care cred eu că trebuie să o ducem până la capăt şi să reuşim în acest proiect pentru ca Partidul Social Democrat să câştige alegerile prezidenţiale şi Victor Ponta să devină preşedintele României", a mai completat parlamentarul.
Nici senatorul PSD-ist Ion Rotaru nu pare să se abată prea mult de la regulă în ceea ce priveşte concediul. Acesta a precizat că nu a fost decât pentru câteva zile la mare, în staţiunea Mamaia. "Probabil că nu mai merg nicăieri. Poate mai spre finalul lunii august câteva zile la munte, tot în ţară. Dar deocamdată nu ştiu pentru că am câteva probleme personale de rezolvat", a mai completat Rotaru.

UNPR-iştii "au uitat" de vacanţa parlamentară din pricina alegerilor

Ambii deputaţi UNPR, Marioara Nistor şi Silviu Dorin Petrea, par să fi şters complet din agendă faptul că se află în vacanţa parlamentară. Întrebat unde a fost în concediu, Petrea a specificat că a avut multe de făcut în judeţul nostru şi că nu a putut pleca decât pentru un sfârşit de săptămână la mare. "Nu am fost încă în concediu şi nu ştiu dacă apuc să mă duc. Am destul de multă treabă prin judeţ, atât personală cât şi pe partea de partid. Până acum nu am fost nicăieri, un singur weekend am fost până la mare. Nu am nimic programat. Dacă am timp, o să mai dau aşa câte o fugă", a afirmat acesta. La rândul său, Nistor pare să îşi fi dedicat în totalitate timpul pregătirilor pentru cursa electorală. "Chiar dacă este perioada vacanţelor, eu folosesc acest răgaz dintre sesiunile parlamentare pentru reorganizarea structurilor UNPR Brăila şi strângerea de semnături pentru candidatura domnului Victor Ponta la preşedinţia României. Am un program foarte strict, cam 75% alocat activităţilor de partid, pentru că vreau să reaşez organizaţia şi să ne îndeplinim sarcinile de partid în mod conştiincios. De când mi-am asumat această responsabilitate politică, vacanţele au rămas pe un plan secundar pentru că eu consider că implicarea trebuie să fie totală în orice activitate dorim să facem", a specificat Nistor.

Liberalii preferă zonele liniştite

Nici deputatul PNL Vasile Varga nu a avut parte de un concediu spectaculos. Acesta a precizat că a preferat să meargă la tratament pentru câteva zile. "Am fost plecat la un tratament la nişte băi termale. Acolo mi-am făcut concediul şi nu mai plec nicăieri. Stau în Brăila sau la Lepşa unde am o casă. Dar nu plec nicăieri. Am fost plecat 10 zile, atât. Ăsta e tot concediul meu. Îmi iau la iarnă", a afirmat Varga. La rândul său, senatorul liberal Cătălin Boboc a declarat că până în prezent a fost extrem de ocupat şi nu a avut timp să meargă decât un weekend la mare. Cu toate acestea, PNL-istul nu a renunţat încă la concediu, precizând că are în plan să plece în luna august la munte pentru a se relaxa. "Am fugit un pic două, trei zile la mare. Prin august am să plec un pic pentru că am avut treabă, şi Congresul, şi statutul, am avut multe pe cap. Prin august o să plec şi eu câteva zile, dar nu m-am hotărât încă unde, nu ştiu exact când pentru că mai sunt nişte evenimente pe parcursul lunii. Abia după ce mi-e clar calendarul am să ştiu. Vreau să plec câteva zile la munte să mă liniştesc un pic şi după aia m-aş duce şi la mare undeva, dar nu m-am hotărât încă unde", a declarat Boboc.
În ceea ce îi priveşte pe deputaţii Alexandru Nazare (PDL), Mihai Tudose (PSD) şi senatorul Dănuţ Mihai (PC), aceştia nu au răspuns la telefon în ciuda tuturor eforturilor redactorilor "Obiectiv" de a-i contacta. Cel mai probabil, cei trei parlamentari sunt deja plecaţi în concediu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro