Parlamentul - portavocea clanului Bercea şi a Antenei 3 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parlamentul - portavocea clanului Bercea şi a Antenei 3

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că declaraţia Parlamentului prin care i se cere demisia este "un lucru extrem de grav", "o acţiune de intimidare a justiţiei", el acuzând Legislativul că "a fraternizat cu clanul Bercea".
Întrebat ce părere are despre declaraţia adoptată de Parlament prin care i se cere demisia, preşedintele Băsescu a răspuns: "Păi aici discutăm despre o declaraţie a Parlamentului care preia integral susţinerile clanului Bercea şi care judecă înaintea justiţiei. Este, în opinia mea, un lucru extrem de grav pe care l-a făcut Parlamentul, o acţiune de intimidare a justiţiei, pentru că toată declaraţia se susţine pe afirmaţiile, pe frânturile de filmări pe care le-a oferit clanul Bercea".
Şeful statului a afirmat că, din acest motiv, spune că Parlamentul "a fraternizat cu clanul Bercea".
"Aş sublinia un singur lucru: aţi aflat din declaraţia directorului SRI că acest clan este în atenţia structurilor de securitate din 2001. Nimeni nu observă două lucruri fundamentale, zic eu: în primul rând faptul că pentru prima dată membrii acestui clan, în frunte cu liderul clanului, au fost condamnaţi în mandatul meu", a spus Băsescu.

Nimeni nu ia în considerare şi ce spune Mircea Băsescu

El a arătat că, în al doilea rând, nimeni nu ia în consideraţie punctele de vedere ale celui acuzat, respectiv fratele său, precizând că "totul" se sprijină pe afirmaţiile şi probele prezentate de clan.
Băsescu a mai spus că nimeni nu ia în coniderare faptul că fratele său a făcut denunţul de şantaj şi anul trecut, şi anul acesta.
El a arătat că s-a abţinut să facă orice fel de declaraţie, deşi a afirmat că ştie punctul de vedere al fratelui său, pentru că nu vrea să se spună că influenţează Justiţia.
"Reacţia mea este la declaraţia politică a Parlamentului, care deja a fraternizat cu clanul Bercea. Asta este realitatea României de astăzi. Spun că a fraternizat cu clanul Bercea pentru că este preluată şi impregnată de punctele de vedere exprimate de Antena 3, reprezentanţi ai clanului şi în general abordează realităţile, între ghilimele, ale clanului Bercea", a mai spus Băsescu.
Parlamentul a adoptat, miercuri, declaraţia prin care se cere demisia preşedintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului în care e implicat fratele său. Plenul comun al celor două Camere a adoptat declaraţia cu 344 voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" şi 17 abţineri, în condiţiile în care parlamentarii PDL şi PMP au absentat. UDMR s-a abţinut de la vot.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro