Parohia "Sf. Filofteia" din Chercea a donat două concentratoare de oxigen Spitalului Județean de Urgență Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parohia "Sf. Filofteia" din Chercea a donat două concentratoare de oxigen Spitalului Județean de Urgență Brăila

* de asemenea, preoții și credincioșii parohiei au oferit 80 de pachete cu produse de igienă minorilor de la Penitenciarul Tichilești și hăinuțe groase, de iarnă, pentru 10 copii săraci * valoarea donațiilor depășește suma de 17.000 de lei

 

Milostenie creștină și donații către semenii aflați în suferință și către Spitalul Județean de Urgență, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Ocrotitorul Municipiului Brăila.

An de an, cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, Arhiepiscopia Dunării de Jos desfășoară, în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Ocrotitorul Brăilei, ample acțiuni social-filantropice, prin intermediul preoților și credincioșilor din parohii. Donațiile s-au înmulțit considerabil în cei doi ani de pandemie, prin strădania clerului și a credincioșilor din parohii, care au sărit în ajutorul celor năpăstuiți și a medicilor aflați în prima linie a luptei cu temutul coronavirus.

Potrivit părintelui consilier Rareș Bucur, din cadrul Eparhiei Dunării de Jos, o astfel de activitate s-a desfășurat în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae la Parohia "Sf. Muceniță Filofteia", din cartierul Nedelcu P. Chercea, din Brăila. Nu este pentru prima dată când preoții și credincioșii acestei parohii fac astfel de donații.

"Parohia brăilenă a oferit obiecte vestimentare pentru sezonul rece la 10 copii asistați în cadrul centrului social parohial. De asemenea, a oferit 80 de pachete cu produse de igienă pentru deținuții minori din cadrul Penitenciarului Tichilești și două concentratoare de oxigen pentru Spitalul Județean de Urgență Brăila - Corp B, care a fost desemnat, în această perioadă de pandemie, ca Spital suport Covid", a precizat părintele Rareș Bucur.

Preoții și voluntarii de la "Sf. Filofteia" le-au înmânat hăinuțele călduroase, de iarnă, celor 10 copii sărmani la sediul centrului social al parohiei, după care s-au deplasat la Spitalul Județean de Urgență Brăila - Corp B, pentru a preda cele două concentratoare de oxigen, atât de necesare pacienților aflați în stare gravă, aparate achiziționate în urma consultărilor avute cu medicii de aici.

Valoarea darurilor oferite de Parohia "Sf. Muceniță Filofteia" din Chercea, într-o singură zi, a fost de 17.500 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro