Partidul condamnaţilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Partidul condamnaţilor

Liderii social-democraţi şi-au ales săptămâna trecută preşedintele interimar, în persoana lui Liviu Dragnea, care va ocupa această funcţie cel puţin până la Congresul PSD - ce ar putea avea loc în toamnă sau poate abia la finele anului viitor.
Cu o majoritate covârşitoare, baronii şi baroneţii partidului şi-au ales un condamnat penal ca să le fie preşedinte. Pentru că, înainte de toate, Liviu Dragnea este „beneficiarul" unei sentinţe de condamnare la un an de închisoare, cu suspendare, ce-i drept, într-o primă instanţă, în Dosarul Referendumului. Condamnat pentru o faptă penală, asociată faptelor de corupţie, explicată şi dovedită de Justiţie într-o sentinţă motivată extrem de profesionist, pe vreo 200 de pagini, legată chiar de exercitarea abuzivă a funcţiei sale politice.
Prin urmare, partidul care a dat „cel mai cinstit guvern de după Revoluţie", de fapt cu cei mai mulţi condamnaţi definitiv pentru corupţie şi cu cei mai mulţi cercetaţi penal (evident, toţi nişte „victime" nevinovate ale prigoanei „regimului Băsescu"), şi-a înlocuit preşedintele inculpat - pe Victor Ponta - cu un preşedinte deja condamnat în primă instanţă - Liviu Dragnea. Poate exprima ceva mai bine viziunea şi atitudinea liderilor pesedişti faţă de normele morale generale, faţă de respectarea legii şi faţă de Justiţie, în general? Ba chiar faţă de propria rezoluţie internă, prin care acuzaţii în dosare de corupţie nu mai au voie să ocupe funcţii de conducere în partid. Nici că se putea ceva mai elocvent de atât.
Iar acesta a fost semnalul pe care baronii penali îl aşteptau. Iar acum, că preşedintele lor este chiar un condamnat, toţi au prins curaj. Vicepreşedintele PSD Mircea Cosma, care s-a suspendat din funcţia de preşedinte al PSD Prahova în urmă cu aproape un an şi jumătate, după ce a fost pus sub urmărire penală de DNA, a revenit deja în funcţie, anunţând conducerea organizaţiei judeţene că îşi revocă suspendarea.
El este judecat în prezent „doar" pentru luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu şi cercetat într-un alt dosar (cel al cumnatului premierului) de sprijinire a unui grup infracţional.
La rândul său, Gheorghe Nichita, pus sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că folosea poliţişti locali pentru a-şi urmări şi teroriza fosta iubită, se pregăteşte să renunţe la autosuspendarea de la şefia PSD Iaşi pentru că aşa i-o cer liderii pesedişti locali. Şi asta pentru ca activitatea filialei judeţene „să reintre în normal".
În definitiv, într-o ţară în care milioane de oameni au trimis în Parlament, cu bună ştiinţă, zeci de puşcăriabili şi care îl consideră pe Gigi Becali, de exemplu, un sfânt, şi în care o mulţime de indivizi susţin şapte violatori, considerând că victima acestora „şi-a căutat-o", faptul că un partid de guvernământ este condus de un condamnat pare ceva cât se poate de firesc. Mai rămâne ca şi fostul şef al PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, să fie reales în funcţie şi să conducă filiala locală din puşcărie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro