Pasiunea pentru o actriţă l-a trimis în braţele poliţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pasiunea pentru o actriţă l-a trimis în braţele poliţiei

După acest interviu, despre care autorităţile ştiau la momentul respectiv, militarii s-au apropiat de zona extrem de izolată unde „El Chapo" îşi găsise refugiu, în statul mexican Sinaloa, fieful său natal. Obiectivul era „de a-l împinge spre un oraş„, a precizat sursa reporterilor, sub acoperirea anonimatului. Puternicul lider al cartelului Sinaloa, care a scăpat a doua oară dintr-o închisoare de maximă securitate în luna iulie printr-un tunel săpat sub celula sa, a venit în cele din urmă să se ascundă săptămâna trecută în oraşul Los Mochis, unde a fost arestat în timpul unei operaţiuni a marinei mexicane. Alt factor care l-a motivat pe Guzman să părăsească munţii a fost dorinţa sa „aproape obsesivă" de a o revedea pe actriţă.
Guzman o numea „Hermosa" („Frumoasa") pe artista devenită extrem de populară în Mexic, după ce o interpretase pe lidera unui cartel în serialul „Regina Sudului". Mai multe DVD-uri cu această serie televizată au fost descoperite în casa unde se ascundea „El Chapo" din Los Mochis. În timpul asaltului poliţiei, Guzman a scăpat printr-un tunel ascuns în spatele unei oglinzi, dar a fost arestat înaiante să o revadă pe actriţă. Baronul drogurilor îşi dorea realizarea unui film biografic despre viaţa sa şi pentru acesta „nu avea încredere decât în Kate", a afirmat Sean Penn.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro