"Pasiunea pentru sportul automobilistic nu are varste si limite" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Pasiunea pentru sportul automobilistic nu are varste si limite"

Sambata, s-au deschis oficial portile celui de-a treilea club automobilistic brailean, MAK Motorsport, o grupare care are deja reprezentanti cu state vechi si cu multe performante in domeniu.
La festivitatea de prezentare, gazduita de sala de conferinte a Teatrului Maria Filotti, presedintele noului club, Eduard Ene, a mentionat in primul rand scopul infiintarii acestui club si enumerat cateva dintre obiectivele pe care membrii fondatori si le-au propus pentru anul in curs: "Vrem sa facem din sportul automobilistic unul de nivel national si international, pentru ca in Braila, pasiunea pentru aceasta disciplina sportiva nu are varste si limite. Deja avem peste 30 de membri, astfel ca, la clubul nostru se imbina experienta cu exuberanta si entuziasmul celor tineri. Pe langa sportul de masa vrem sa-l promovam si pe cel de performanta".
Pe langa competitiile pe care le va organiza, MAK Motosport se va ocupa si de educarea motociclistilor si automobilistilor.
"Dorim ca prin sectia de motociclism sa ducem o campanie de prevenire a accidentelor, pentru ca din cauza lipsei de educatie rutiera se intampla multe incidente nedorite de nimeni, iar pentru a-si consuma adrenalina, celor pasionati de viteza le vom oferi cadrul legal sa-si puna in valoare talentul si caii putere. Noi vom derula patru raliuri tehnico-aplicative, concursuri accesibile tuturor, si speram ca sa ne intelegem cu partenerii bulgari si sa putem organiza si Raliul Prieteniei, Dobrich-Braila. De asemenea am incheiat parteneriate cu grupari din zece orase cu care vom incerca sa organizam concursuri", a declarat Eduard Ene.

Roberto Ene vrea sa faca performanta si in acest an

Cel mai valoros reprezentant al sectiei de karting, Roberto Ene, care abia a implinit 8 ani, are in acest an o misiune dificila pentru ca va concura la clasa Mini, alaturi de sportivi cu varste cuprinse intre 9 si 12 ani, insa obiectivele sunt clare, o clasare intre primii cinci si participarea la cel putin doua etape din Campionatul sud-est European de karting.
"Va fi greu pentru Roberto, insa, noi deja am inceput antenamentele pentru acest sezon competitional. El are ca obiectiv o clasare intre primii cinci sportivi la clasa Mini, dar cred ca poate prinde si podiumul. Va mai concura in doua etape din Campionatul sud-est European de karting, la Bucuresti si in Bulgaria" a mai adaugat Eduard Ene.
In finalul festivitatii oficialii clubului au enumerat concursurile din 2009. Primul raliu se va derula in colaborare cu orasul Slobozia in luna mai, dupa aceea va urma Memorialul Ene si apoi Cupa MAK Motorsport.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro