Patronii vor grila nationala de salarizare mai mica | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Patronii vor grila nationala de salarizare mai mica

Inceperea noului an a debutat cu reluarea negocierilor legate de prevederile unui capitol "fierbinte" al Contractului Colectiv de Munca la nivel national: indicii de ierarhizare. Asta dupa ce la finele lui 2007 sindicatele, patronatele si Guvernul au inchis dupa saptamini de negocieri aprinse capitolul salariul minim pe economie cu finalitatea leafa de 500 lei pentru necalificati atit din setorul bugetar, cit si cel de stat. Discutiile legate de grila de salarizare au debutat aprins dupa ce, zilele trecute, confederatiile patronale au venit cu o propunere care i-a luat prin surprindere pe sindicalisti: diminuarea coeficientilor minimi de ierarhizare din CCM national 2007-2010. Concret, propunerea arata astfel: pentru muncitorii calificati - de la 1,2 (cit este prevazut in CCM in vigoare) la 1,1; pentru personalul administrativ cu studii liceale - de la 1,2 la 1,1; pentru personalul administrativ cu studii postliceale - de la 1,25 la 1,15; pentru personalul incadrat in functii pentru care conditia de pregatire este scoala de maistri - de la 1,3 la 1,15; pentru personalul cu studii superioare de scurta durata - de la 1,5 la 1,3; pentru personalul cu studii superioare - de la 2 la 1,5.
Acest lucru se traduce in praguri minime de salarizare dupa cum urmeaza: pentru muncitorii calificati aplicarea indicelui propus de patronate conduce la un prag minim de salarizare de 550 lei (500 x 1,1) fata de 600 lei daca se mentine actualul indice de 1,2; pentru personalul administrativ cu studii liceale diminuarea ar fi tot de 50 lei adica de la 600 la 550 lei; pentru personalul administrativ cu studii postliceale - de la 625 lei (500 x 1,25 actualul indice de ierarhizare) la 575 lei (500 x 1,15 propunerea patronatelor); pentru personalul incadrat in functii pentru care conditia de pregatire este scoala de maistri - de la 650 lei la 575 lei; pentru personalul cu studii superioare de scurta durata - de la 750 lei la 650 lei; pentru personalul cu studii superioare - de la 1.000 la 750 lei. Dupa cum se observa, zecimalele care s-ar taia din coada coeficientilor minimi de ierarhizare par infime, dar la salarii se observa o diminuare accentuata pe masura ce gradul de calificare creste. De pilda, dupa cum reiese din calculul anterior, minimul pe care un muncitor calificat l-ar putea primi ar scadea cu 50 de lei pe luna, pe cind minimul pe care cei cu studii superioare l-ar putea primi ar scadea cu 250 de lei pe luna (de la 1.000 de lei, la 750 de lei). Mai grav, s-ar ajunge in situatia in care aceasta categorie nu ar mai primi nici macar cei 880 lei garantati anul trecut la plata cind salariul minim pe economie a fost 440 lei, fata de 750 lei pe actuala propunere a patronatelor.

Sindicalistii nici nu vor sa auda de modificarea grilei de salarizare la nivel national

Liderii confederatiilor patronale s-au aratat nemultumiti de propunerea patronatelor pe care o considera nerealista. "Nici vorba. Nu se poate accepta diminuarea grilei de salarizare si sanctionarea lucratorilor calificati", a declarat pentru presa centrala vicepresedintele Cartel Alfa, Petru Dandea. Si liderii structurilor sindicale confederative din Braila sint uimiti de intentia partenerilor de dialog social. "Semnarea noului CCM la nivel national s-a aminat anul trecut pentru 2008, iar mediatorul a fost chiar Guvernul care a adus la un numitor comun patronatele si sindicatele: cuantumul de 500 lei salariul minim pe economie, de la 1 ianuarie 2008. Propunerea patronatelor de a micsora indicii din grila de salarizare ma face sa cred ca de fapt medierea Guvernului a fost doar apa de ploaie pentru ca in cazul a 3 dintre confederatiile patronale printre membri se numara institutii ale statului. Practic statul incearca printr-o propunere din partea patronatelor pe care le controleaza intr-o buna parte sa mearga pe noi indicatori si astfel eludeaza respectarea prevederilor conventiei asumate la finele anului trecut. In termeni reali, diminuarea indicilor din grila anuleaza, practic, cresterea salariala obtinuta de sindicate in decembrie anul trecut", a explicat Dumitru Sisu, presedintele structurii locale a Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR).
De aceeasi parere este si presedintele Uniunii Judetene a Confederatiei CNSLR Fratia, Valeriu Partene: "In primul rind, Contractul Colectiv de Munca la nivel national are caracter de lege, iar prevederile au fost stabilite prin negocieri intre sindicate si patronate, si nu mi se pare normal ca acum sa se intervina intr-o asemenea maniera. Este pentru prima data cind sectorul bugetar si cel privat au un nivel minim unic de salarizare, fapt ce a adus o crestere salariala pentru bugetari si tare ma tem ca propunerea patronatelor va avea efect de bumerang". La rindul sau, presedintele filialei locale a Blocului National Sindical (BNS), Alexandru Gurgu, a punctat ca sindicatele nu pot fi de acord cu o asemenea propunere: "In zona de activitate a santierului naval noi am avut salarii peste minimul prevazut de legislatia in domeniul muncii, dar chiar si asa, nu putem sa fim de acord cu propunerea patronatelor care practic anuleaza in mare parte cresterea salariala obtinuta la nivel national prin cresterea pragului minim de salarizare de la 440 lei la 500 lei. Astfel, vom face presiuni pentru ca varianta propusa de patronate sa nu se materializeze".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro