Penalii din PSD au prins curaj | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Penalii din PSD au prins curaj

S-a dat startul regrupării în principalul partid de guvernământ! Lideri influenţi dar retraşi din prima linie din cauza unor probleme cu justiţia îşi pregătesc întoarcerea în funcţii. De la Iaşi, Gheorghe Nichita spune clar că Victor Ponta le-a impus rezoluţia care îi înlătură pe cei cu dosare. Preşedintele Interimar, Liviu Dragnea, dă de înţeles însă că rezoluţia nu va fi aruncată la gunoi, dar nici pusă în ramă, potrivit stirile.tvr.ro.
Aflat acum sub control judiciar şi încurajat de venirea lui Liviu Dragnea la şefia PSD, Gheorghe Nichita spune că nu a luat încă o hotărâre dacă se întoarce sau nu în structurile de conducere ale partidului. El spune că rezoluţia care interzice ocuparea funcţiilor de către cei acuzaţi de corupţie a fost impusă de Victor Ponta, dar acum îi afectează pe mai mulţi.
Mircea Cosma, trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi urmărit penal în dosarul lui Iulian Herţanu, e pregătit să revină şi el în funcţia de şef al filialei PSD Prahova, din care s-a autosuspendat anul trecut.

„Eu n-am nicio problemă cu justiţia"

„Eu n-am nicio problemă cu justiţia", a spus noul şef interimar al PSD, deşi are deja o condamnare pentru fapte de corupţie. Liviu Dragnea a fost condamnat în luna mai, în primă instanţă, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
„Eu n-am nicio problemă cu justiţia(...), nu ştiu dacă e un atu sau o vulnerabilitate (...), doar că partidul era într-o situaţie în care mi s-a cerut să intervin şi nu am putut să nu fac lucrul acesta pentru că aş fi trăit toată viaţa cu un regret că atunci când mi s-a cerut să intervin şi să pot să ajut, n-aş fi făcut-o de teamă sau din laşitate(...) Mi-am asumat aceste riscuri. E foarte greu să spună cineva dacă procesul meu e un atu sau o vulnerabilitate, chiar e greu de spus (...), totuşi este vorba despre o condamnare pentru că am îndemnat lumea să vină la vot, dar nu vreau să comentez decizia instanţei; numai că ea a tulburat foarte mult oamenii din partid şi din afara partidului. Până la urmă ce e important este că putem reconstrui acest partid, putem reaşeza acest partid", a declarat Dragnea sâmbătă, la Baia Mare, într-o conferinţă de presă.

Dragnea spune că-l susţine pe premier

Preşedintele interimar al PSD a mai precizat că îl susţine în continuare pe premierul Victor Ponta, pe care l-a asigurat de tot sprijinul partidului. „Îl susţin în continuare pe Victor Ponta, l-am asigurat de tot sprijinul partidului şi sper ca acum să se poată ocupa mai bine de Guvern neavând şi problemele partidului în minte. Cred că era foarte greu să ţină aceste două lucruri şi sperăm că începând cu luna septembrie, şi în Parlament lucrurile vor fi mult mai clare, mai aşezate", a spus Liviu Dragnea.
„Am avut o discuţie aseară şi cu primarii PSD din Maramureş, au avut întrebări despre continuarea proiectelor de dezvoltare şi i-am asigurat că rectificarea va avea fonduri suficiente pentru ca proiectele de dezvoltarea să continue. Am avut o discuţie politică cu colegii noştri şi mi-au spus că în organizaţia din Maramureş, rezultatul din Comitetul Executiv Naţional a fost foarte bine primit şi a crescut foarte mult încrederea că PSD va fi repus în funcţiune şi va începe să funcţioneze aşa cum este obişnuit", a declarat Liviu Dragnea.
El a salutat realegerea lui Gabriel Zetea în funcţia de preşedinte al filialei PSD Maramureş.
„Reconfirmarea lui Gabriel Zetea în funcţia de preşedinte al PSD Maramureş înseamnă că organizaţia va fi stabilă. O organizaţie care a crescut, a crescut foarte sănătos, relaţiile interne din organizaţie sunt foarte bune şi asta e o primă condiţie ca o organizaţie politică să fie performantă . Zetea e un om tânăr, un om foarte înţelept şi un om care strânge în jurul lui, iar pentru noi asta e important. O să discutăm spre sfârşitul verii despre începerea pregătirilor pentru alegerile locale şi nu numai, stabilirea candidaţilor după ce şi noi vom stabili la Bucureşti ce fel de alianţe facem, dacă facem şi cu cine facem, să vedem care vor fi condiţiile. Pentru mine personal realegerea lui Gabriel Zetea reprezintă o mare bucurie pentru că suntem foarte buni prieteni", a spus Liviu Dragnea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro