Pensionar depistat conducind in stare de ebrietate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pensionar depistat conducind in stare de ebrietate

In virsta de 60 de ani, pensionarul Gheorghe C. a fost pus sub acuzatie si deferit instantei de judecata, in baza art. 79 din OUG 195/2002 (conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fara a poseda permis corespunzator).
Conform dosarului penal definitivat de procurorul Gheorghe Constantinoiu, de la Parchetul Judetean Braila, in seara zilei de 1 mai 2006, ora 19.30, agentii Postului de Politie Movila Miresii au oprit pentru control Dacia cu numarul de inmatriculare BR-02-PKN, care circula pe DN 22, catre comuna Sutesti. Suspectul, identificat in persoana inculpatului Gheorghe C., a fost testat cu aparatul etilotest, dupa care a fost condus la Spitalul Judetean Braila, in vederea stabilirii alcoolemiei. La ora 21.10, precizeaza acuzarea, conducatorul auto avea 1.60 grame la mie alcool in singe, cu mult peste limita legala admisa.
Fiind audiat, Gheorghe C. a declarat ca, in ziua respectiva, a dat pe git circa un litru de vin la Cimitirul "Sf. Constantin", unde se dusese sa se reculeaga la mormintul familiei. Intrucit avea treaba la Sutesti, pensionarul a urcat la volan, fiind depistat ulterior de Politia Rurala.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro