Pericol public | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pericol public

Amenzile mici si lipsa unor prevederi legislative dure ii incurajeaza pe tinerii inconstienti sa-si faca de cap cu scuterele in trafic. De la o luna la alta acestia se inmultesc ca ciupercile dupa ploaie, iar politistii, ce sint practic legati de miini si de picioare, nu ii pot speria decit cu o amenda, pe care oricum nu o platesc. Scuteristii au ajuns atit teroarea soferilor, cit si a pietonilor, care nu se mai simt in siguranta nici macar pe trotuare sau in locurile de promenada.
Daca anul trecut, pina in luna august, la nivelul judetului Braila erau in evidenta 670 de mopede, acum numarul lor s-a dublat, ajungind la 1.502. Numai de la inceputul anului, la Serviciul deTransport Public Local din cadrul Primariei au fost inregistrate 200 de vehicule de acest gen. Se pare ca in ultimul timp brailenii care isi cumpara scutere au devenit mai responsabili in ceea ce priveste inregistrarea acestora, politistii constatind ca pe strazile orasului nu prea mai sint vehicule neinregistrate. Acest lucru este de mare ajutor mai ales atunci cind un mopedist este implicat intr-un accident rutier, deoarece poate fi identificat dupa placuta de inregistrare. Potrivit Codului Rutier, mopedele nu sint considerate autovehicule si de aceea nu este necesara inmatricularea lor, ci doar inregistrarea. Astfel, proprietarul trebuie sa se prezinte la Primarie cu actele de provenienta, plateste o taxa si din acel moment primeste o placuta de culoare galbena, pe care apar localitatea si numarul de ordine. De asemenea, s-a constatat ca multi dintre braileni prefera sa isi cumpere scutere, preturile acestora incepind de la 1.500 de lei, astfel ca firmele de inchirieri au cam disparut de pe piata deoarece si-au pierdut clientii.

Amenzile ii lasa reci pe mopedisti

In primele luni ale anului, cind temperaturile au fost scazute, soferii braileni au stat linistiti in trafic, fara a fi incurcati de tinerii teribilisti care circula cu scuterele fara a avea habar de regulile de circulatie.
Odata cu incalzirea vremii, vehiculele pe doua roti vor impinzi arterele de circulatie, iar conducatorii auto vor avea o grija in plus, aceea de a se feri de mopedistii iresponsabili. Pentru a-i responsabiliza, politistii rutieri actioneaza zilnic pe aceasta linie, mai ales de cind temperaturile au crescut, numai ca tinerii nu dau doi bani pe amenzile pe care le primesc. "Problema este ca noi nu putem aplica decit sanctiuni contraventionale. Conform art. 161 din OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, amenda este intre 6 si 8 puncte, adica de la 300 la 400 lei. In plus, s-a introdus obligativitatea incheierii asigurarii de raspundere civila pentru mopede, in acest fel cei care le conduc pot fi trasi la raspundere atunci cind provoaca accidente rutiere. Lipsa asigurarii se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 la 2.000 de lei. Zilnic, aplicam 30 - 40 de sanctiuni mopedistilor, cele mai multe fiind pentru lipsa castii de protectie, lipsa documentelor sau a atestatului care sa faca dovada ca au absolvit un curs de legislatie rutiera", ne-a declarat inspector Doru Stancuna, din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Braila. Astfel, de la inceputul lunii martie, cind tinerii au inceput sa iasa cu scuterele la plimbare si pina acum, politistii rutieri au aplicat aproximativ 1.000 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 200.000 lei. De cele mai multe ori, scuteristii nu achita insa amenzile si nici nu se sinchisesc sa nu mai incalce legea, continuind sa circule fara echipament de protectie si fara a respecta regulile de circulatie. De exemplu, oamenii legii au avut de-a face cu un mopedist care adunase amenzi in cuantum de 30.000 lei, dar asta nu l-a impresionat deloc. Mai sint insa si tineri care se sperie de amenzi si merg sa le plateasca imediat, numai sa nu afle parintii.

Solutia confiscarii mopedelor nu a fost acceptata de autoritati

Pentru a-i disciplina in trafic pe mopedistii care nu respecta prevederile legale este nevoie insa de masuri ferme, care sa ii forteze pe tineri sa intre in legalitate, daca de buna voie nu se poate. Politistii rutieri au solicitat administratiei locale emiterea unei hotariri de Consiliu Local, in baza careia sa fie confiscate mopedele neinregistrate si sa se stabileasca o taxa de recuperare, insa reprezentantii Primariei au considerat ca o astfel de masura este prea dura si ingradeste dreptul la libera circulatie. Astfel, tinerii teribilisti care circula cu astfel de vehicule isi fac de cap in trafic, nu stau la semafor, nu semnalizeaza la schimbarea directiei de mers si, mai grav, nu poarta casca de protectie care, uneori, le poate salva viata.
Politistii rutieri adreseaza o serie de recomandari atit celor care circula cu vehicule pe doua roti cit si conducatorilor auto, tocmai pentru a preveni producerea unor evenimente rutiere grave. "Conducatorii auto sa fie precauti si mopedistii sa depuna eforturi suplimentare pentru cunoasterea si aplicarea regulilor de circulatie specifice. Tinerii care circula cu mopedul sa poarte echipament de protectie complet (casca, cotiere, genunchiere) deoarece acestea sint foarte utile atunci cind cad de pe vehicul", a mai precizat inspector Doru Stancuna. O alta problema in ceea ce ii priveste pe mopedisti este legata de virsta la care acestia se urca pe vehicul si considera ca sint capabili sa iasa in trafic. Desi legea prevede ca pentru a putea circula pe drumurile publice conducatorul trebuie sa aiba virsta minima de 16 ani, minorii inconstienti se urca pe moped de la 13 - 14 ani, impinsi de curiozitate sau de cei din anturaj. Mai mult, pentru astfel de vehicule tinerii nu au nevoie de permis de conducere, fiind nevoie doar sa urmeze un curs de legislatie rutiera care se efectueaza la scolile de soferi. Daca minorii ar face aceste cursuri pe bune, atunci cind ies pe strada le-ar fi mult mai usor sa respecte legea, insa unii prefera sa achite taxa si sa obtina o adeverinta care sa ateste ca au fost la curs, desi nu este asa.

Noua accidente cu sase victime

De la inceputul anului, in evidentele politiei au fost inregistrate noua evenimente rutiere in care au fost implicate vehicule pe doua roti, accidente soldate cu sase victime, cu virste cuprinse intre 8 si 57 de ani. Cu o singura exceptie, cazul unei minore care a fost lovita de un scuter, toate celelalte victime provin din rindul mopedistilor, pasagerii din autoturismele implicate in accidente dovedindu-se a fi mai bine protejati.
Cele mai multe evenimente s-au consumat in lunile februarie si mai, cite trei, cu precizarea ca luna mai este de abia la inceput, iar cele mai putine, respectiv unul singur, in luna martie. Astfel, in februarie, o braileanca a ajuns la spital cu leziuni grave dupa ce mopedul pe care era pasagera a fost lovit de o soferita careia alcoolul i-a tulburat vederea. Tot din vina alcoolului, un tinar de 26 de ani a pierdut controlul mopedului si a lovit o masina a Politiei, in timp ce incerca sa scape de oamenii legii, care-i luasera urma, banuind ca are ceva de ascuns. Un alt brailean a ajuns la spital dupa ce a fost proiectat de o masina, cu tot cu motoscuter, pe contrasens, pentru ca soferul autoturismului nu i-a acordat prioritate de trecere. In luna martie, primarul comunei Gropeni a intrat din plin intr-un motoscuter, al carui conducator nu s-a angajat in traversarea drumului european. Scuteristul, in virsta de 57 de ani, a ajuns la spital cu un picior zdrobit. In aprilie, un brailean a scapat fara leziuni dupa ce a pierdut controlul asupra scuterului, care a derapat si a patruns pe contrasens, unde s-a oprit intr-un autoturism. Tot in aprilie, o minora de numai 8 ani a fost accidentata de un mopedist in virsta de 15 ani, care a vazut-o prea tirziu cind aceasta s-a angajat in traversarea strazii, pe bicicleta. De asemenea, luna aceasta, intr-o singura zi, s-au produs trei evenimente in urma carora doua tinere, pasagere pe mopede, au ajuns la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.


CASETA

Parcul Monument este invadat de mopedisti
* politistii comunitari au aplicat zeci de sanctiuni, insa valoarea mica a acestora nu ii descurajeaza pe posesorii de scutere

Florentin COMAN

Inmultirea scuterelor nu are efecte doar pe arterele rutiere, ci si in locurile de promenada. Spre disperarea parintilor sau a bunicilor care ies la plimbare cu copiii, in locuri ca Parcul Monument sau Faleza Dunarii, mopedistii confunda aleile cu piste de intreceri, punind in pericol integritatea corporala a pietonilor. Fenomenul s-a mai estompat in timpul iernii insa, odata cu incalzirea vremii, a luat din nou amploare. Astfel, in ultimele doua luni, politistii comunitari au aplicat 35 de sanctiuni unor posesori de mopede. Cele mai multe amenzi au fost aplicate in Parcul Monument. Din pacate, valoarea sanctiunilor nu este in masura sa-i descurajeze pe mopedistii tupeisti. Georgica Tanase, seful Compartimentului Ordine Publica, din cadrul Politiei Comunitare Braila, ne-a explicat ca in conformitate cu Hotarirea Consiliului Local Municipal nr. 5 din 2003, "Circulatia cu biciclete, motociclete sau autovehicule, in parcuri si zone verzi este interzisa". Acelasi act normativ stabileste cuantumul sanctiunilor de la 500 la 1.500 lei, permitind achitarea a jumatate din minimul amenzii, in primele 48 de ore de la aplicarea acesteia. Astfel, daca un mopedist este sanctionat cu 500 lei, el are posibilitatea de a plati doar 250 lei, in primele doua zile. In plus, daca mai este si minor, contravenientul mai beneficiaza de o reducere de 50%, astfel ca amenda pe care o achita in final este de doar 125 lei. Asa se face ca valoarea totala a celor 35 de amenzi aplicate pina acum de Politia Comunitara se ridica la doar 6.575 lei (65,75 milioane de lei vechi). De aici putem deduce, pe de o parte ca agentii aplica, in general, doar valoarea minima a sanctiunii, deci 500 lei, desi legea le permite sa oblige contravenientul sa plateasca pina la 1.500 lei. Pe de alta parte, e clar ca majoritatea celor amendati este formata din minori, care au achitat, in primele 48 de ore, un sfert din valoarea sanctiunii initiale. In asemenea conditii, civilizarea mopedistilor tupeisti este virtual imposibila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro