Permis de conducere din anul 1941, exponatul lunii mai la Muzeul Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Permis de conducere din anul 1941, exponatul lunii mai la Muzeul Brăilei

• documentul a fost emis la data de 10 iulie 1941, pe numele maiorului Emil Ursache, ofițer activ • brăilenii pot admira, totodată, o lucrare cu semne rutiere din aceeași perioadă, fotografii și reclame de automobile din perioada interbelică • prima versiune de permise de conducere - cu o copertă în trei culori - a apărut în România în anul 1921   

 

Miniexpoziție dedicată începuturilor circulației automobilului în România și normelor specifice, deschisă publicului pe toată durata lunii mai, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I” - Secția Istorie Modernă și Contemporană (Piața Traian nr. 3). Expoziția a fost amenajată de Viorica Preda, muzeograf, Viorel Stoian, șef secție și Daniela Puia, conservator la Secția Istorie Modernă și Contemporană a Muzeului Brăilei.

Exponatul lunii mai a fost desemnat permisul de conducere pentru automobile din iulie 1941, emis pe numele unui ofițer activ din Armata Română, aflată, la acea vreme, în plin Război Mondial.

„Permisul expus a fost înregistrat cu numărul 517, la data de 10 iulie 1941, și a fost emis de Serviciul Circulație al Poliției București, aparținând maiorului Ursache Emil, ofițer activ, român, născut la 7 iulie 1900, domiciliat în Deva. De dimensiunea 7 x 11,5 cm și copertă de culoare maro, cartonată, documentul are 28 de pagini, în care sunt înscrise datele posesorului (prezentate mai sus), sancțiuni și pedepse, iar în ultima parte, regulamentul de circulație. Exponatul este însoțit de o lucrare cu semne rutiere din perioada interbelică, fotografii și reclame cu automobile”, precizează muzeograful care a amenajat miniexpoziția. 

Prima versiune de permise de conducere - cu o copertă în trei culori - a apărut în anul 1921 și conținea Legea privind Circulația Automobilelor, publicată la 1 aprilie 1929, precum și regulamentul de aplicare a legii. Permisul cuprindea fotografia și semnătura titularului, anul nașterii, naționalitatea, profesia, data emiterii, pagini libere pentru înscrierea pedepselor și prezentarea periodică obligatorie pentru recensământul șoferilor și automobilelor. 
Prin urmare, în luna mai 2023, Sec
ția Istorie Modernă și Contemporană a  Muzeului Brăilei „Carol I” le propune brăilenilor spre vizitare o miniexpoziție dedicată începuturilor circulației automobilului în România. La loc de cinste în această expoziție se află permisul de conducere al maiorului Ursache, din anul 1941.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro