Peste 100 de reclamaţii legate de iluminatul public | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 100 de reclamaţii legate de iluminatul public

În raport se specifică că mare parte din disfuncţionalităţile reclamate de către brăileni se datorează depăşirii duratei de viaţă a componentelor, dar de vină mai sunt şi punctele de aprindere defecte, faptul că în unele zone nu s-au toaletat copacii ori firmele de utilităţi publice - termoficare, apă - care au intervenit necorespunzător. De asemenea, în unele cazuri, vinovaţi sunt chiar cetăţenii care au intervenit la iluminatul stradal fără să fie autorizaţi. Zona cea mai afectată a fost astfel cartierul Obor, din cauza amenajării parcării de la blocul 35 şi a lucrărilor de înlocuire a conductelor de termoficare vechi cu conducte preizolate. Vestea bună e că timpul de intervenţie a serviciului de iluminat, în cazul defecţiunilor, s-a redus de la 48 de ore la 36 de ore.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro