Peste 500 de abonaţi casnici şi agenţi economici de pe strada Ştefan cel Mare vor avea contor la poartă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 500 de abonaţi casnici şi agenţi economici de pe strada Ştefan cel Mare vor avea contor la poartă

* investiţia este realizată din surse proprii ale Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Muntenia Nord * angajaţii firmei partenere cu Electrica SA înlocuiesc toată instalaţia electrică veche, de la stâlp şi până la tabloul electric din fiecare gospodărie * concomitent, Electrica SA execută ample lucrări de modernizare a instalaţiilor în cartierele Hipodrom, Obor şi Victoriei

 

 

 

Lucrări de modernizare a instalaţiilor electrice efectuate de Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Muntenia Nord - Sucursala Brăila pe una din marile artere ale oraşului. Echipe ale societăţii partenere (câştigătorii licitaţiei privind lucrările) aflate zi-lumină pe teren, înlocuiesc instalaţiile de distribuţie a energiei electrice vechi, de la stâlpii de înaltă tensiune şi până la tabloul electric aflat în fiecare gospodărie de pe Strada Ştefan cel Mare. Concomitent, sunt instalate contoare de curent noi pe stâlpii de înaltă tensiune. Beneficiari sunt peste 500 de abonaţi casnici şi agenţi economici care-şi au reşedinţa pe strada Ştefan cel Mare. Investiţia este făcută pe cheltuiala societăţii.

Aşa stând lucrurile, brăilenii de pe strada Ştefan cel Mare vor scăpa de grija citirii contorului şi vor fi în siguranţă, pentru că racordurile sunt noi-nouţe, iar hoţii de curent, puţini la număr, ce-i drept, vor fi puşi la punct.

"În funcţie de câţi abonaţi sunt în zonă, se pun de la unul şi până la 8 contoare pe fiecare stâlp de tensiune. Astfel de lucrări s-au mai făcut şi pe alte străzi din Brăila. Echipa noastră, spre exemplu, a mai pus contoare pe strada Mihai Bravu", ne-a precizat inginerul care coordonează lucrările executate pe strada Ştefan cel Mare de firma parteneră a SC Electrica SA şi care este venit din alt judeţ.

Concomintent, continuă lucrările de modernizare a instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice demarate în cartierele Hipodrom, Obor şi Victoriei (Eremia Grigorescu). Investiţia SC Electrica SA, de aproape 9 milioane de lei, este realizată de firmele TIAB SA Bucureşti şi EUROBUILDING SRL Brăila.

Reamintim că, la finele lunii mai 2019, Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Muntenia Nord - Sucursala Brăila, a demarat lucrări de modernizare a instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice din trei mari cartiere ale Brăilei, cu străzile adiacente. Echipamentele vechi, care nu mai fac faţă consumului mare de energie electrică, sunt înlocuite cu altele noi, moderne, care să rezolve problema avariilor în zona cartierelor menţionate mai sus. Valoarea totală a investiţiei este de 8.763.802,42 lei şi a fost adjudecată prin Sistemul Electronic de Licitaţii Publice (SEAP) de către asocierea SC TIAB SA Bucureşti - SC EUROBUILDING SRL Brăila. Potrivit Electrica SA, scopul acestei investiţii este "creşterea eficienţei energetice a instalaţiilor de distribuţie şi îmbunătăţirea condiţiilor tehnice de alimentare cu energie electrică a consumatorilor, prin trecerea la 20 KV a posturilor de transformare din zona cartierelor Hipodrom, Obor şi Victoriei". 

Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Muntenia Nord - Sucursala Brăila a anunţat, zilele trecute, că lucrările vor fi finalizate la data de 31 decembrie 2020.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro