Peste 70.000 de refugiati afgani, expulzati din Iran in decurs de o luna | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 70.000 de refugiati afgani, expulzati din Iran in decurs de o luna

Peste 70.000 de refugiati afgani au fost expulzati din Iran si repatriati, in decurs de o luna, a anuntat luni misiunea ONU din Afganistan, citata de AFP.
"Expulzarile sint in scadere", in timp ce "se desfasoara discutii intre autoritatile iraniene si cele afgane, pentru a incerca sa rezolve aceasta situatie", care a provocat o criza politica in Afganistan, a declarat Adrian Edwards, purtatorul de cuvint al misiunii ONU la Kabul, in cadrul unei conferinte de presa.
In perioada 21 aprilie-8 mai, peste 52.000 de afgani au fost expulzati din Iran, potrivit cifrelor furnizate de ONU. Afganistanul a cerut statului vecin sa inceteze expulzarile, precizind ca nu are capacitatea de a primi toti acesti cetateni.
Programul alimentar mondial al ONU a distribuit hrana pentru 250 de familii repatriate, din provincia Farah (vest), iar "un transport de alimente este in prezent pe drum spre centrul de tranzit de la Zaranj", capitala provinciei Nimroz (sud-vest), a afirmat Edwards. Alte aproximativ 900 de familii ar putea primi alimente la Farah, conform aceleiasi surse.
Provinciile Farah si Nimroz sint situate la frontiera cu Iranul, unde inca se afla circa doua milioane de refugiati afgani, majoritatea cu situatie ilegala. Alte citeva milioane s-au intors in tara dupa prabusirea regimului taliban, la sfirsitul anului 2001.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro