Petrescu: Organizare, disciplina, munca grea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Petrescu: Organizare, disciplina, munca grea

Fostul antrenor al echipei Sportul Studentesc, Dan Petrescu, care a semnat joi, in fata reprezentantilor presei, contractul cu Wisla Cracovia, valabil de la 1 ianuarie 2006, a declarat ca la echipa poloneza cuvintele de baza vor fi organizare, disciplina si munca grea.
"La aceasta ora puteam fi in Romania, cumparind cadouri pentru copii. Dar eu si Wisla vrem sa cistigam, asa ca am acceptat oferta de a antrena aici. Nu stiu daca vom juca asa cum o facea Chelsea cind eram jucator acolo, unde erau Vialli, Zola sau Poyet, dar cu siguranta vom juca ofensiv", a comentat Petrescu, citat de site-ul oficial al gruparii Wisla Cracovia.
Tehnicianul roman a precizat ca Wisla trebuie sa cistige si in campionat, si in cupele europene. "Si eu vreau meciuri frumoase, dar victoriile sint importante. Va fi organizare, disciplina si munca grea. Wisla va incerca sa cistige fiecare meci", a spus Petrescu.
Dan Petrescu considera ca nu poti cistiga daca nu risti: "Am incredere ca vom obtine rezultate bune. Sper sa rasplatesc astfel increderea pe care conducerea clubului o are in mine. Fotbalul inseamna spectacol, dar in acelasi timp si munca grea. Nu stiu prea multe despre Wisla, am vazut un singur meci, dar voi munci din greu si ma astept la acelasi lucru de la jucatori".
Antrenorul roman, care a vorbit in limba engleza la conferinta de presa, a subliniat ca se va intelege cu jucatorii sai "intr-o limba internationala: fotbalul".
"Le voi arata jucatorilor mei destule lucruri, inca sint in forma buna. In ceea ce priveste comunicarea, voi avea un translator si voi invata poloneza pe parcurs", a spus Petrescu, care i-a mentionat ca modele de antrenori pe Anghel Iordanescu si Glen Hoddle.
"Revolutie romana", a titrat cotidianul Przeglad Sportowy dupa instalarea lui Petrescu, care va primi 300.000 de euro anual. Sursa citata scrie ca Wisla ar putea plati 1,5 milioane de euro gruparii Sportul Studentesc pentru achizitionarea jucatorilor Costin Lazar, Tiberiu Balan si Ionut Mazilu.
De asemenea, Przeglad Sportowy a mentionat ca Wisla mai este interesata de portarul Emilian Dolha de la Rapid si de jucatorii Stefan Grigorie si Florentin Petre de la Dinamo.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro