Ping-Pong cu aparatul de radioterapie care ar urma să ajungă la Brăila de la Slobozia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ping-Pong cu aparatul de radioterapie care ar urma să ajungă la Brăila de la Slobozia

• managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila ne-a confirmat că CNCAN a dat aviz favorabil transferului aparatului de radioterapie de la spitalul din Slobozia, iar acum aşteaptă ca unitatea sanitară din judeţul Ialomiţa să întocmească nişte acte solicitate de CNCAN • de cealaltă parte, de la Spitalul Judeţean din Slobozia ni s-a transmis telefonic că acele documente sunt gata, şi ei doar aşteaptă ca cei de la Brăila să vină să ia aparatul • managerul SJU Slobozia nu a putut fi contactat pentru detalii

 

Situaţie tragi-comică la secţia de radioterapie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, în detrimentul pacienţilor cu afecţiuni oncologice. După ce în luna mai aparatul de radioterapie de la fostul Spital 3 s-a defectat, iar toată vara atât managerul SJU, Delia Râşnoveanu, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, au tot băgat în faţă Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), care trebuia să dea un răspuns în legătură cu un posibil transfer de aparatură de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia la cel din Brăila, iată că nici la jumătatea lunii septembrie, secţia nu funcţionează. De ce? Pentru că niciun aparat nu a ajuns până acum la Brăila!

Contactată telefonic, marţi, dr. Delia Râşnoveanu ne-a declarat că CNCAN a transmis, într-un final, răspuns afirmativ pentru transferul aparatului. Pe lângă acest răspuns, Comisia ar fi transmis şi o listă cu actele necesare transferului, documente ce ar trebui întocmite de Spitalul Judeţean din Slobozia. Practic, din punctul său de vedere, suntem la mâna unităţii sanitare din judeţul Ialomiţa, care ar trebui să întocmească hârtiile respective, după care urmează transferul aparatului de radioterapie.

Situaţia a capătat însă accente tragi-comice, după ce reporterii “Obiectiv – Vocea Brăilei” au sunat la SJU Slobozia, iar de la celălalt capăt al firului li s-a explicat  că actele sunt deja făcute, iar acum îi aşteaptă pe cei de la Brăila să vină să ia aparatul. Am insistat să vorbim cu managerul, însă persoana care a răspuns la numărul de telefon fix ne-a informat că managerul este plecat, nu ştie când se întoarce şi să revenim a doua zi. Ieri, în momentul revenirii, aceeaşi poveste, până când a devenit de-a dreptul nervoasă. A reconfirmat însă ceea ce ne spusese iniţial, şi anume că ei ca spital sunt în ordine cu actele care trebuiau pregătite pentru transferul aparatului, şi a închis telefonul.

Una peste alta, întreaga poveste se reduce practic la o lipsă de comunicare între cele două instituţii, în defavoarea pacienţilor, a căror salvare ar putea sta chiar în şedinţele de radioterapie.

Reamintim că aparatul de radioterapie de la fostul Spital 3 s-a defectat în luna mai, în sensul că s-a fisurat tubul, o defecţiune foarte gravă şi care nu a mai putut fi remediată. Aparatul era fabricat în 1968, iar în 1973 a fost dat spre folosinţă unităţii sanitare brăilene, drept pentru care piesa respectivă nu mai poate fi reparată sau schimbată, pentru că nici fabrica nu mai există. A fost identificată o soluţie “de avarie”, care ar fi trebuit să rezolve problema blocajului de la secţia de radioterapie: să fie adus un alt aparat, la fel de vechi, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, după ce secţia de acolo s-a închis din cauza lipsei de personal de specialitate. Cei de la Slobozia au fost de acord să-l dea spre folosinţă Brăilei, numai dacă CNCAN este de acord. Preşedintele CJ, Francisk Chiriac, a declarat într-o conferinţă de presă, în luna august, că intenţionează să achiziţioneze un aparat nou, numai că lucrurile durează, la mijloc fiind vorba de procesul îndelungat al licitaţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro