Plecarea lui Alonso la McLaren-Mercedes bulverseaza lumea Formulei 1 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Plecarea lui Alonso la McLaren-Mercedes bulverseaza lumea Formulei 1

Plecarea actualului campion mondial Fernando Alonso de la Renault la McLaren-Mercedes incepind din 2007 a bulversat lumea Formulei 1, tranzactia dind nastere la numeroase scenarii privind culisele acordului si consecintele lui.
Vinovatul principal de plecarea lui Alonso ar fi directorul general al echipei Renault, Flavio Briatore, pe care mass-media din Hexagon il acuza de faptul ca facut un joc-dublu. Briatore avea o dubla calitate, de conducator al echipei Renault si de manager al pilotului, astfel ca presa franceza se intreaba ce a ales sa faca italianul: sa incerce sa asigure echipei toate conditiile pentru a cistiga prin pastrarea pilotului cu cel mai bun potential din Circuit sau sa incerce sa-i asigure "copilului sau de suflet" cel mai bun contract posibil si, implict, sa-si protejeze propriile interese. Raspunsul pare a fi reprezentat de cea de-a doua varianta, chiar daca Briatore s-a grabit sa anunte, printr-un comunicat, ca nu are nici un amestec in afacerea Alonso-McLaren. "Nu am fost implicat nici direct, nici indirect in negocierile privind transferul lui Alonso. El singur a contactat echipa McLaren-Mercedes si a negociat contractul", a afirmat Briatore.
Un alt "vinovat" ar fi compania de telefonie mobila Vodafone, care ar fi conditionat despartirea de Ferrari si trecerea in tabara echipei lui Ron Dennis de asigurarea unui pilot capabil sa realizeze in mod constant perfomante la McLaren-Mercedes. Probabil ca nici Kimi Raikkonen si nici Juan Pablo Montoya nu prezentau aceste garantii in opinia celor de la Vodafone, chiar daca finlandezul a iesit in 2005 vicecampion mondial si este considerat de multi specialisti drept un pilot mai bun decit Alonso, dar nu a beneficiat de un pachet tehnic fiabil.
Presa franceza se mai intreaba cum va reusi Alonso sa colaboreze in sezonul 2006 cu Renault. Vor fi dispusi cei de la Renault sa-i dezvaluie spaniolului secretele tehnice ale monopostului R26 cu care echipa va concura anul viitor, stiind faptul ca pilotul va pleca la una dintre rivale? Greu de raspuns, dar experienta altor cazuri similare spune ca nu prea. De exemplu, Motoya si-a anuntat in 2003 plecarea la McLaren, iar oficialii de la Williams-BMW au inceput, pe la jumatatea anului 2004, sa-l tina departe pe columbian de dezvoltarea monopostului. Este posibil ca situatia sa se repete si in cazul lui Alonso.
In acelasi timp, sosirea spaniolului la McLaren-Mercedes din 2007 pune in discutie situatia actualilor piloti ai echipei anglo-germane, Raikkonen si Montoya. Potrivit speculatiilor pe aceasta tema, Renault intentioneza sa raspunda la bomba "Alonso la McLaren" cu alta, poate de aceeasi intensitate, prin angajarea lui Raikkonen. Cotidianul spaniol AS noteaza, miercuri, citind presa italiana, ca pilotul finlandez ar fi primit o oferta pentru a evolua la echipa franceza in 2007, insa subliniaza ca prima optiune a finlandezului ramine Ferrari. "Dupa plecarea campionului mondial en-titre, Fernando Alonso, de la Renault la McLaren Mercedes, viitorul lui Raikkonen pare o problema de stat. Potrivit publicatiilor italiene, Renault i-ar fi facut o propunere pilotului finlandez pentru a-l aduce la echipa in 2007", a anuntat AS.
Cotidianul spaniol sustine ca optiunile lui Kimi Raikkonen depind de Michael Schumacher. "Fara nici o indoiala, daca Kimi decide sa renunte la actuala sa echipa, optiunile sale depind de Michael Schumacher. Daca germanul isi anunta retragerea, este foarte probabil ca Raikkonen sa nu prefere sa imparta cu Alonso aceeasi echipa. Daca Schumacher va mai continua, este posibil ca Raikkonen sa se indrepte spre Renault sau chiar spre BMW", noteaza AS.

Montoya nu pare incintat de a fi coechipier cu Alonso

Kimi Raikkonen nu a dorit sa discute despre viitorul sau dupa anul 2006, atunci cind ii expira contractul cu McLaren-Mercedes. "Am aflat despre acordul dintre Alonso si McLaren cu doua zile inainte de a deveni oficial. Pentru mine nu s-a schimbat nimic. Inainte de toate vreau sa cistig titlul mondial in 2006. Apoi vom vedea", a spus Raikkonen.
Nici Montoya nu pare incintat de a fi coechipier cu Alonso. Cunoscut ca un tip orgolios si destul de dificil in relatiile cu mecanicii si cu coechipierii, Montoya a fost acuzat de presa engleza ca l-ar fi sustinut indirect la cistigarea titlului mondial pe Alonso in detrimentul colegului sau finlandez, prin "timpeniile" pe care le-a facut in sezonul recent incheiat. Asta nu inseamna ca-i va fi credincios spaniolului si-l va sustine, acceptind o pozitie de pilot secund, in cazul in care vor deveni coechipieri. Montoya, considerat in urma cu citiva ani, la venirea sa in Marele Circ, un posibil urmas al lui Michael Schumacher, nu va accepta o "primadona" linga el si isi va cauta, probabil, o alta echipa. Zvonurile spun ca Toyota, o echipa ce a investit enorm pentru a fi in prim-planul Marelui Circ, abia asteapta sa angajeze un pilot cu posibilitati de a lupta pentru titlul mondial, cum ar fi columbianul.
Astfel, este foarte posibil ca Alonso sa nu mai gaseasca in 2007 la McLaren-Mercedes pe niciunul dintre actualii piloti. Dupa esecul din 2005, cind au ratat ambele obiective, desi au avut la volanul monoposturilor doi dintre cei mai buni piloti din Formula 1, oficialii echipei anglo-germane se gindesc ca linga Alonso ar fi potrivit un pilot de perspectiva. Acesta ar putea fi britanicul Gary Paffet, in virsta de 24 ani, cistigator al Campionatului german de turisme (DTM), angajat chiar miercuri, ca pilot de teste la McLaren-Mercedes.
Un monstru sacru al Formulei 1, fostul campion mondial Nikki Lauda, considera ca oficialii de la McLaren au facut toate greselile posibile in transferul lui Fernando Alonso. "Ron Dennis, care s-a ocupat de afacere, a uitat ca oamenii au emotii, ca nu sint niste masini. Momentul in care au anuntat transferul este catastrofal. Asa ceva nu se face. Cum credeti ca a primit Raikkonen vestea? Era destul de ofuscat si dupa acest sezon, acum situatia s-a inrautatit. Sint convins ca acum nu-si va mai prelungi contractul", spune Lauda, fiind de parere ca si Montoya va fi afectat de acest anunt.
De asemenea, Lauda crede ca, daca lucrurile nu vor merge bine la Renault in 2006, va incepe cearta intre mecanici, iar echipa franceza va resimti din plin socul plecarii lui Alonso. In acelasi timp, Lauda il considera pe multiplul campion mondial Michael Schumacher ca un posibil beneficiar al acestor miscari.
Afacerea anului in Formula 1 a stirnit numeroase comentarii si scenarii, iar efectele ei se vor vedea chiar din lunile urmatoare. Pina se vor aseza lucrurile, este asteptata o reactie in lant care ar putea duce la bulversarea ierarhiilor in viitoarea editie a Campionatului Mondial de Formula 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro