PNL Brăila, între da și nu în Consiliile de Administrație și Adunările Generale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PNL Brăila, între da și nu în Consiliile de Administrație și Adunările Generale

* liberalii brăileni au reamintit, recent, subiectul monopolului pe care consilierii PSD l-au pus pe Consiliile de Administrație și pe Adunările Generale ale Acționarilor de la nivelul instituțiilor subordonate * totuși, aceștia au păreri împărțite pe acest subiect, chiar dacă fac parte din aceeași tabără * deputatul Alexandru Popa și consilierul județean Alexandru Bucălău au anunțat că PNL-iștii trebuie să ia parte la lucrările din CA-uri, pentru a putea semnala anumite probleme, însă consilierul județean Dănuț Lungu a punctat că asta nu ar face altceva decât să dea credit deciziilor majorității PSD

 

PNL-iștii brăileni au păreri împărțite atunci când vine vorba despre problema participării sau nu la lucrările Consiliilor de Administrație și a Adunărilor Generale ale Acționarilor din cadrul societăților și instituțiilor subordonate CJ sau Primăriei Municipiului. Aceștia au reluat subiectul, recent, în cadrul unei conferințe de presă susținute de deputatul Alexandru Popa (candidat în cursa internă pentru fotoliul de președinte al PNL Brăila), consilierii județeni Alexandru Bucălău și Dănuț Lungu, precum și subprefecții Nicolae Nițescu și Adin Boboc. Așa cum se știe, liberalii au reclamat atât la Consiliul Local Municipal (CLM) cât și la Consiliul Județean (CJ) Brăila faptul că PSD-iștii nu respectă legea și că au nominalizat în CA-uri și AGA doar membri ai propriilor partide, deși Codul Administrativ vorbește despre reprezentarea în aceste entități a tuturor partidelor componente ale mini-parlamentelor locale. În contextul conferinței de presă, consilierul județean Dănuț Lungu a ținut să își transmită părerea personală, potrivit căreia liberalii nu ar trebui să facă parte din CA-uri și AGA, deoarece PSD-iștii dețin majoritatea, nimeni nu i-ar băga în seamă și nu ar putea lua atitudine, însă ulterior ar fi mereu ”urecheați” de social-democrați că ar fi putut semnala eventuale probleme acolo și nu în plen, sau că ar putea fi considerați părtași la decizii greșite, adoptate în respectivele entități.

”Părerea mea personală este să își asume dumnealor această guvernare locală. Să nu facem parte din aceste Consilii de Administrație”, a declarat Lungu.

Cu toate acestea, consilierul județean Alexandru Bucălău dar și deputatul Alexandru Popa au susținut că lucrurile nu sunt așa de simple. Cei doi au punctat, în primul rând, că ar trebui să se respecte legea. De asemenea, au evidențiat că dacă ar face parte din CA-uri, consilierii liberali ar putea ridica anumite probleme și semnala eventuale derapaje. Bucălău a mai adăugat că nu au făcut încă o sesizare la Prefectură, deoarece subiectul nu a fost discutat în Biroul Politic Județean al PNL, ci doar între consilieri.

”Nu am strigat că vreau eu în CA-uri sau că vrea vreun coleg de-al meu în CA. Am zis, pur și simplu că ar trebui să se respecte legea. Da? CA-urile să fie constituite legal. Am zis că ar trebui să fie respectată legea. Nu am făcut încă din partea partidului, nu am trimis nicio sesizare la Prefectură. Nu a fost o discuție în BPJ, așa este. Dar a fost o discuție între consilieri, vizavi de faptul că ar trebui să fie respectată legea cu privire la componența CA-urilor și a Adunărilor Generale. Domnul Lungu și-a expus părerea dânsului, personală. Eu consider că ar trebui totuși respectată legea și că ar trebui purtată o discuție în acest sens”, a declarat Bucălău.

 

Popa susține că PNL Brăila ar trebui să aibă o singură voce

La conferința de presă a PNL a asistat și un fost consilier județean, jurnalistul Cătălin Iordache, care le-a atras atenția liberalilor că Ovidiu Nechita, de asemenena consilier PNL în mandatul trecut, a făcut parte din Comisia de negociere în cazul achiziției clădirii în care funcționează Spitalul de Pneumoftiziologie, lucru care a contat. De asemenea, că din interiorul CA-urilor ar putea dezvălui anumite nereguli.

Țineți minte că domnul Nechita, vi-l dau exemplu, pentru că văd că ați spus că nu făceați nimic în Consiliile de Administrație - și așa era în mare parte. Dar domnul Nechita a fost șeful comisiei de negociere a prețului pentru cumpărarea Spitalului TBC. (...) Faptul că erați acolo poate că ajuta la dezvăluirea unor lucruri”, le-a atras atenția Cătălin Iordache, liberalilor.

Tot pe Nechita l-a dat exemplu și Dănuț Lungu, însă acesta considerând zadarnice eforturile fostului său coleg la momentul în care încerca să atragă atenția, în calitate de membru CA la Muzeul Brăilei ”Carol I”, asupra unor nereguli care se petreceau acolo.

”Haideți să vă dau un exemplu: astăzi, știți ce s-a întâmplat cu domnul Cândea (n.r. - referire la demiterea managerului Muzeului Brăilei ”Carol I”, prof. dr. Ionel Cândea), da? Timp de trei ani de zile, colegul nostru liberal a tot atras atenția în ședințele de Consiliu Județean și chiar în conferințe de presă, despre foarte multe nereguli care erau la Muzeul Brăilei. După trei ani și ceva s-a ajuns la concluzia că domnul Nechita, fostul nostru coleg, a avut dreptate. Dar după trei ani de zile ce rost mai are asta? Ce rost ar avea să ajungem să discutăm despre problemele administrative și să nu avem rezolvare?!”, a adăugat Lungu.

Deputatul Alexandru Popa a precizat că unul dintre motivele pentru care dorește să candideze la conducerea PNL Brăila este tocmai pentru a uni organizația. Acesta a apreciat că filiala brăileană a liberalilor ar trebui să aibă o singură voce și nu păreri personale, așa cum se întâmplă în prezent.

”Din punctul meu de vedere nu ar trebui să mai existe puncte de vedere personale. Ar trebui să existe doar punctul de vedere al partidului. Și ăsta este motivul pentru care m-am hotărât să candidez. La momentul acesta, nimeni nu se ocupă de organizarea partidului.  În momentul în care va fi o nouă conducere, vă promitem că vom avea un singur glas. Și referitor la acest subiect, punctul meu de vedere este că liberalii ar trebui să facă parte din Consiliile de Administrație. Pentru că noi suntem reprezentanții unui sector al populației din Brăila, am fost votați și avem și noi dreptul de a lua parte de la fiecare decizie adoptată și de către Consiliul Județean și de către Primărie”, a declarat Popa.

În completare a venit și Bucălău, precizând că PNL-iștii ar putea face opoziție și de la nivelul Consiliilor de Administrație și al Comisiilor de specialitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro