Mergi la conţinutul principal

Poliţişti condamnaţi pentru şpagă

Şi-au ratat cariera de poliţişti pentru o şpagă de doar 700 de lei. Doi lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul Rutier, trimişi în faţa instanţei de DNA Galaţi, pentru luare de mită şi fals intelectual, şi-au primit pedepsele definitive. Subinspectorul Oana Maria Ivan (fostă Dobre) şi colegul ei, Virgil Gabriel Cloşcă, agent şef de poliţie, au fost condamnaţi de judecătorii Înaltei Curţi la 3 ani închisoare, cu suspendare. Chiar dacă nu au ajuns în spatele gratiilor, cei doi nu îşi mai pot continua activitatea în rândul oamenilor în uniformă. Procurorii anticorupţie au stabilit că poliţiştii au pretins şi primit suma de 700 lei de la un şofer, pentru a-l scăpa de amendă şi de reţinerea permisului. "Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva sentinţei penale din 6 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând: descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Cloşcă Virgil Gabriel în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor. În baza art.65 alin.2 Cod penal aplică inculpatei Ivan (fostă Dobre) Oana Maria, pe lângă pedeapsa principală a închisorii stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.254 alin.2 Cod penal (n.r. - luare de mită), pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2 ani a drepturilor.
Menţine modalitatea de executare a pedepselor, stabilită prin sentinţa penală atacată (n.r. - cu suspendare sub supraveghere). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Ivan (fostă Dobre) Oana Maria şi Cloşcă Virgil Gabriel împotriva aceleiaşi hotărâri. Definitivă", este soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la sfârşitul săptămânii trecute, după cum se arată pe site-ul instanţei.
În februarie 2013, magistraţii Curţii de Apel Galaţi, unde a ajuns dosarul după ce DNA a dispus trimiterea în judecată a poliţiştilor brăileni, i-au condamnat pe aceştia la câte 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere şi un termen de încercare de 5 ani. Pedeapsa s-a dat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual. Cum era de aşteptat, cei doi poliţişti brăileni au declarat recurs împotriva deciziei CA Galaţi. Procurorii DNA Galaţi au declarat, de asemenea, recurs impotriva deciziei. Instanţa superioară a dat dreptate procurorilor, astfel că acum pedeapsa aplicată, de 3 ani închisoare cu suspendare, a rămas definitivă.

Şofer vitezoman iertat pentru suma de 700 de lei

În iunie 2012, cei doi lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul Rutier, au fost trimişi în faţa instanţei de DNA Galaţi, pentru luare de mită şi fals intelectual. Potrivit comunicatului Biroului de Informare şi Relaţii Publice al DNA, procurorii anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a subinspectorului de poliţie Oana Maria Dobre şi agentului şef Virgil Gabriel Cloşcă, din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul Rutier. În sarcina acestora, spun procurorii, s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi fals intelectual săvârşite în scopul ascunderii unei fapte de corupţie.
În rechizitoriul întocmit, procurorii precizează că, la data de 4 ianuarie 2012, inculpaţii Oana Maria Dobre şi Virgil Gabriel Cloşcă, lucrători de poliţie, au pretins şi primit suma de 700 lei de la un denunţător, pentru ca acesta să nu fie sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 1.400 lei şi cu reţinerea permisului în vederea suspendării, ca urmare a depăşirii vitezei legale. "În seara aceleiaşi zile, inculpatul Cloşcă Virgil Gabriel a întocmit un raport de activitate şi, pentru a ascunde pretinderea şi primirea sumei de 700 lei de la denunţător, a omis cu ştiintă să consemneze în acel document că, în timpul serviciului şi-a desfăşurat activitatea pe linia depistării autovehiculelor care au depăşit viteza legală, în zona în care a fost surprins denunţătorul. În calitatea sa de ofiţer şef de tură, inculpata Dobre Oana Maria a contrasemnat raportul de activitate, însuşindu-şi situaţia descrisă de coinculpat în raportul de activitate", au arătat procurorii DNA. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Galaţi, magistraţii dispunând luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă de cei doi inculpaţi.

Închisoare pentru poliţista mituită de un proxenet

Dacă cei doi poliţişti au scăpat mai uşor, cu închisoare cu suspendare, judecătorii ţinând cont şi de valoarea mitei, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul agentului Irina Lucia Bologa de la Poliţia Rutieră. La începutul lunii septembrie, poliţista a fost condamnată la 3 ani de închisoare, cu executare în penitenciar, pentru că a primit şpagă 16.000 de euro de la un individ acuzat de proxenetism şi trafic de droguri. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de fosta poliţistă care a rămas cu pedeapsa aplicată anul trecut de Curtea de Apel Galaţi. În primă instanţă, la Tribunalul Galaţi, poliţista a primit o pedeapsă de 4 ani închisoare, însă în urma apelului formulat, judecătorii au redus sancţiunea penală agentului de Poliţie de la patru, la trei ani de închisoare, rămânând ca Irina Lucia Bloga să execute efectiv pedeapsa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro