Poliţiştii îi sfătuiesc pe elevi să înlocuiască violenţa cu toleranţa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii îi sfătuiesc pe elevi să înlocuiască violenţa cu toleranţa

Elevii claselor a IX-a de la Grupul Scolar Industrial "Anghel Saligny" s-au întâlnit cu poliţiştii de proximitate pentru a discuta despre prevenirea violenţei în şcoală. Cu această ocazie, elevii au fost sfătuiţi să fie comunicativi şi toleranţi, acestea fiind două dintre alternativele violenţei. Activitatea s-a desfăşurat în baza parteneriatului încheiat între Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila şi unitatea de învăţământ şi se înscrie în cadrul acţiunilor care au ca scop prevenirea actelor de violenţă manifestate în şcoală sau în perimetrul acesteia. Discuţiile s-au axat pe modul în care elevii percep siguranţa personală, dar şi care sunt posibilele ameninţări pe care le resimt pe stradă, în zona unde locuiesc sau la şcoală.

Poliţistul de proximitate care are în competenţă zona unde se află grupul şcolar, agent principal Dominic Tănase, i-a sfătuit pe adolescenţi să nu se afişeze cu obiecte de valoare (bijuterii, telefoane mobile etc.) pentru a nu deveni victime ale infractorilor. "Pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale de către elevi, poliţistul a discutat cu aceştia despre consecinţele contravenţiilor şi infracţiunilor săvârşite de minori, identificând împreună cauzele ce determină astfel de comportamente. Pe parcursul întâlnirii au fost abordate şi o serie de aspecte referitoare la violenţa în mediul şcolar, în vederea prevenirii unor astfel de conduite. Elevii au făcut diferenţa între modalităţile de manifestare a violenţei (fizică sau emoţională), stabilind care sunt factorii de risc ce pot declanşa actele de violenţă şi cei care pot interveni pentru a evita acest tip de comportament", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, inspector Jenel Şogor.

Pentru a-i ajuta pe elevi să înţeleagă mai bine tema abordată, ofiţerul de la Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, inspector principal de poliţie Elena Nechifor, a analizat împreună cu ei câteva situatii concrete de manifestare a violenţei între colegi. Astfel, elevii au povestit mici conflicte care s-au finalizat cu adresare de injurii sau chiar cu loviri şi au fost ajutaţi să găsească alte soluţii de rezolvare a conflictelor. Pornind de la sintagma "violenţa naşte violenţă", elevii au fost învăţaţi să descopere că situaţiile tensionate pot fi rezolvate uşor şi cu tact, fără adoptarea unor conduite violente. În final, poliţiştii le-au prezentat copiilor şi câteva materiale video referitoare la prevenirea violenţei în mediul şcolar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro