În week-end, poliţiştii brăileni vor juca fotbal cu elevii mai multor şcoli din municipiu şi judeţ, pentru a-i sărbători pe copii în avanpremiera zilei lor. Un alt meci va fi disputat astăzi, începând cu orele 14.00, cu ocazia zilei Grupului Şcolar Industrial "Anghel Saligny". Echipa şcolii va întâlni echipa Poliţiei de Proximitate, în sala de sport a unităţii de învăţământ.
Duminică, începând cu orele 8.00, poliţiştii de proximitate, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, organizează a V-a ediţie a Cupei "Pescăruşul" la minifotbal. Campionatul se va desfăşura în sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII "Mihail Sadoveanu" unde, ca în fiecare an, vor participa elevi din 6 unităţi de învăţământ din municipiu şi judeţ. La finalul ambelor manifestări, copiii vor primi pliante de prevenire antiinfracţională, iar echipele de minifotbal vor fi premiate cu diplome, cupe şi fanioane inscripţionate, toate din fonduri proprii ale poliţiştilor de proximitate. "Fiind întotdeauna în preajma copiilor în activităţile curente, pentru ocrotirea acestora şi pregătirea lor antiinfracţională, premergător Zilei Internaţionale a Copilului, poliţiştii brăileni organizează mai multe activităţi educativ-sportive pentru aceştia, derulate în baza proiectelor de colaborare cu unităţile de învăţământ", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
