• primul amical este programat sâmbătă, 31 ianuarie, cu Oțelul 2 Galați • meciul se dispută la Baza Sportivă Chiscani, de la ora 11:00
Lotul echipei Victoria Traian s-a reunit pe 19 ianuarie și a traversat deja prima perioadă a pregătirilor, cea a readaptării la efort. După o primă săptămână cu alergări de anduranță, s-a lucrat și cu mingea, iar antrenorii Bogdan Grigore și Nicolae Rotaru sunt mulțumiți de modul în care jucătorii răspund solicitărilor din această perioadă.
Sâmbătă, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani, Victoria Traian susține primul test de verificare, adversară fiindu-i Oțelul 2 Galați.
”Pregătirea fizică a echipei se desfășoară la Brăila, unde staff-ul tehnic a încercat să optimizeze procesul de antrenament în funcție de toate condițiile existente. Jucătorii au răspuns foarte bine solicitărilor, făcând față cu brio, până în acest moment, sesiunilor de pregătire.
Prima săptămână a fost dedicată antrenamentelor de anduranță, iar în cea de-a doua s-a lucrat și cu mingea. La finalul săptămânii este programat un test util, meciul amical cu Oțelul 2 Galați.
La nivel de lot, pe lângă Andrei Stoian, care a fost transferat la Victoria Traian, continuă pregătirea alături de echipă Alexandru Păun, Radu Fătu și Ștefan Munteanu, precum și 7 juniori din propria pepinieră, proveniți de la grupa coordonată de Mihai Anghel.
În perioada următoare staff-ul tehnic va pune accent și pe componenta tehnico-tactică, cu obiectivul de a arăta bine la reluarea campionatului”, ne-a declarat antrenorul Nicolae Rotaru.