Mergi la conţinutul principal

Polițiști în stradă, pentru combaterea infracționalității de orice fel. Amenzi pentru persoane puse pe scandal și șoferi care au ignorat legea

• vineri, polițiștii au dat amenzi de aproape 60.000 lei, iar în timpul activităților pe linie rutieră au fost prinși 22 de conducători auto care au depășit viteza legală • sâmbătă, polițiștii au constatat 133 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 64.000 de lei • duminică, s-a intervenit la 38 de evenimente, iar amenzile aplicate au fost în valoare de peste 84.000 de lei

 

Principalele misiuni desfășurate de polițiști, în data de 24 mai, au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ, pentru a preveni faptele antisociale și au intervenit la 35 de evenimente. Au fost constatate 135 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. ”În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 59.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, șase șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic și altor trei șoferi le-au fost reținute certificatele de înmatriculare ale vehiculelor. În total, vineri, pe raza județului, au fost semnalate 16 posibile infracțiuni”, au explicat polițiștii.
În după-amiaza de 24 mai, în intervalul orar 15:00-19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe DN 2B pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, au fost verificate mai multe vehicule, 30 dintre șoferii acestora fiind testați cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.540 de lei, conform O.U.G. nr. 195/2002, dintre care 22 pentru depășirea vitezei legale.

 

Peste 500 de persoane legitimate
Misiunile pentru prevenirea și combaterea infracționalității au continuat și sâmbătă, 25 mai, când polițiștii au intervenit la 40 de evenimente. Au fost verificate mai multe societăți comerciale, legitimate peste 500 de persoane, controlate 335 de vehicule, 175 dintre șoferii acestora fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest.
Polițiștii au constatat 133 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 64.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, cinci șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
Sâmbătă au fost semnalate 26 de posibile infracțiuni.
La data de 25mai, în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au desfășurat o razie în zona de competență, fiind legitimate 208 persoane și controlate 182 de vehicule. Polițiștii au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 28.985 de lei, dar au reținut  și patru permise de conducere. La rândul lor, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au desfășurat o razie pe raza municipiului pentru reducerea riscului rutier și prevenirea faptelor comise cu violență, au legitimat 132 de persoane și controlat 40 de vehicule, sancțiunile aplicate fiind în valoare de 6.270 lei.

 

Un șofer drogat și doi sub influența alcoolului

În cadrul acțiunii de sâmbătă, la ora 23:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din satul Olăneasca, în timp ce conducea un vehicul pe strada Școlilor din municipiu.
Șoferul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultând indicii cu privire la o posibilă prezență a substanţelor psihoactive. ”Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului de substanțe interzise. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, au precizat polițiștii.
În dimineața zilei de  25 mai, în jurul orei 07:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Râmnicu Sărat din municipiu. ”Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice”, au mai transmis  reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În noaptea de 25/26 mai, la ora 01:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței l-au oprit în trafic pe un tânăr, de 18 ani, din comuna Ciocile, în timp ce conducea un vehicul pe DE 584, în orașul Însurăței.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Și acesta s-a ales cu dosar penal.

 

Duminică, polițiștii au constatat 161 de fapte care au perturbat ordinea publică

Polițiștii au acționat și în cursul zilei de duminică pentru a preveni faptele antisociale și au intervenit la 38 de evenimente.

Oamenii legii au constatat 161 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme, iar amenzile aplicate au fost în valoare de peste 84.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, 11 șoferi au rămas fără permis de conducere, iar 10 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice au fost oprite și s-au retras certificatele de înmatriculare. Duminică au fost semnalate 12 posibile infracțiuni.

La data de 26 mai, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței             l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din județul Constanța, în timp ce conducea un vehicul pe DN 21A, în comuna Bărăganul. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul are dreptul de a conduce suspendat, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro