POLITIC: Actualii primari PDL din Arad și președintele CJ, desemnaţi candidaţi şi la alegerile din acest an | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Actualii primari PDL din Arad și președintele CJ, desemnaţi candidaţi şi la alegerile din acest an

Actualii primari ai PDL din județul Arad, dar și președintele Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu, au fost desemnați, vineri, în ședința BPJ, candidați ai partidului la alegerile locale, şeful filialei, Gheorghe Seculici, ieşind din sală când s-a votat modul de desemnare a candidaţilor.

„În urma unor discuții în cadrul Biroului Permanent Județean s-a ajuns la un vot în ceea ce privește desemnarea candidaților, în condițiile în care am ajuns la granița celor 100 de zile până la campania electorală. Am stabilit ca toți primarii și actualul președinte al Consiliului Județean să fie desemnați candidați pentru aceleași funcții, la alegerile locale", a precizat Adrian Țolea, secretar general al PDL Arad.

Propunerea privind modul de desemnare a candidaților a fost făcută de mai mulți primari din județ. Supusă votului în BPJ al PDL Arad, propunerea a primit 36 de voturi din partea celor 46 de membri ai biroului. Diferența de voturi a fost dată de faptul că o parte dintre membrii BPJ au lipsit de la ședință sau au părăsit sala în momentul votului. Printre cei care au părăsit sala a fost și președintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, care și-a dorit să candideze la șefia Consiliului Judeațean.

Seculici a afirmat că doar conducerea centrală a partidului are dreptul de a lua decizii referitoare la alegerile locale şi generale din acest an. „În Biroul Permanent Național s-a stabilit o comisie de strategie şi de organizare a alegerilor locale şi parlamentare care ia decizii cu caracter obligatoriu pentru toate organizaţiile judeţene ale PDL. Eu, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Arad, nu puteam să supun la vot o propunere în contradicţie cu decizia BPN şi am solicitat să mă retrag", a afirmat Gheorghe Seculici.

Astfel, în urma votului dat în BPJ Arad, actualul președinte al CJ Arad, Nicolae Ioțcu, a fost desemnat candidatul partidului pentru un nou mandat la șefia acestei instituții.

Secretarul general al PDL Arad, Adrian Țolea, a mai menționat că, tot în cadrul ședinței BPJ de vineri, s-a mai stabilit că fiecare candidat își va coordona campania electorală. „Va fi propiul șef de campanie", a explicat Țolea.

Candidații care au fost desemnați vineri în BPJ al PDL Arad urmează să fie validați de conducerea centrală a partidului. Validarea va fi făcută și în funcție de un sondaj efectuat la comanda PDL în toată țara, în urma căruia vor fi desemnați candidații partidului la alegerile locale și generale din acest an.

Adrian Țolea a mai precizat, după ședința BPJ, că numele candidaților partidului la primăriile din județ care nu sunt conduse în prezent de democrat-liberali vor fi stabilite la o ședință următoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro