POLITIC: ANI: Astărăstoae a încheiat contracte cu propria persoană şi cu fiica, finanţate cu bani UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: ANI: Astărăstoae a încheiat contracte cu propria persoană şi cu fiica, finanţate cu bani UE

ANI a constatat în urma verificărilor că Vasile Astărăstoae, în calitate de rector al Universităţii de Medicină Iaşi şi Director al Institutului de Medicină Iaşi, a încheiat 10 contracte de muncă, respectiv, de prestări servicii, cu propria persoană, dar şi cu fiica în cadrul unor programe europene.

"Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii referitoare la posibila săvârșire de către Vasile Astărăstoae, Director al Institutului de Medicină Legală Iași și Rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României", se arată într-un comunicat de presă.

Concret, începând cu data de 01.05.2010 și până în prezent, Astărăstoae a participat, în baza unui număr de 4 contracte de muncă, respectiv de prestări servicii, la impementarea a trei proiecte cu finanțare europeană, atât în calitate de reprezentat legal al Universității de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" Iași - instituție publică parteneră în proiect -, cât și în calitate de salariat. Astărăstoae a semnat aceleaşi tipuri de contracte şi în calitate de şef al Institutului de Medicină Legală Iași. Astfel, ela încheiat 3 contracte civile de muncă, respectiv de prestări servicii, cu Daniela Astărăstoase, fiica acestuia, şi 3 contracte cu propria persoană.

Beneficiul patrimonial total obţinut de către Astărăstoae şi fiica sa, ca produs al conflictului de interese, a fost de 204.759 Lei, spune ANI.

Având în vedere cele de mai sus, ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către Vasile Astărăstoae Director al Institutului de Medicină Legală Iași și Rector al Universității de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" din Iași, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro