POLITIC: Bogdan Diaconu a plecat din PC şi s-a reîntors în PSD | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Bogdan Diaconu a plecat din PC şi s-a reîntors în PSD

Bogdan Diaconu a plecat din PC, renunţând la funcţiile deţinute, de vicepreşedinte la nivel naţional al formaţiunii şi de preşedinte al filialei sectorului 2, şi s-a reînscris în PSD.

Contactat de NewsIn, Diaconu a confirmat că s-a reîntors în PSD. "Confirm că m-am reîntors în Partidul Social-Democrat unde am activat aproape zece ani, până în februarie 2010", a spus el. "M-am reîntors de fapt la colegii şi prietenii de care nu m-am despărţit niciodată şi alături de care am desfăşurat multe proiecte politice. Pot spune că nu am fost niciodată departe de PSD pentru că am activat şi în ultimii doi ani pentru aceleaşi idealuri de normalitate politică pe care le voi susţine şi în
continuare în cadrul USL. Revenirea mea la PSD înseamnă întoarcerea în sânul unei familii puternice, capabile să asigure generaţiilor viitoare un destin mai bun. Cred că PSD reprezintă cel mai mare şi mai puternic partid din România şi că în cadrul USL putem să oferim o alternativă reală şi benefică acestei ţări faţă de care avem o mare datorie: aceea de a o readuce pe calea cea bună. După cum am mai spus de mult ori, USL va învinge balaurul portocaliu, câştigând alegerile locale şi generale din 2012, şi va reda românilor speranţa", a mai declarat Bogdan Diaconu pentru NewsIn.

Bogdan Diaconu ar urma, potrivit unor surse din PSD Bucureşti, să activeze în cadrul filialei sector 6, conduse în prezent de Iuliana Stratulat, unde era înscris şi înainte de plecarea la PC. Diaconu a fost consilier local al PSD în Consiliul Local al sectorului între 2004 şi 2008 şi ar urma să candideze şi la alegerile locale din 2012 din partea PSD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro