POLITIC: Corlățean, despre Alistar: Voi aprecia situația lui după ce voi fi validat ministru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Corlățean, despre Alistar: Voi aprecia situația lui după ce voi fi validat ministru

Ministrul desemnat al Justiției, Titus Corlăţean, a evitat miercuri să comenteze anunțul ANI privind incompatibilitatea ministrului delegate pentru societatea civilă, Victor Alistar.

"Deocamdată nu sunt ministrul Justiţiei şi este bine să trecem şi să trec prin procedurile de validare în partid care sunt importante şi ulterior prin procedurile parlamentare corespunzătoare. Abia după aceea voi putea să comentez în această calitate. Ca jurist trebuie respectată legea", a declarat Corlățean.

Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat remis presei, că Victor Alistar nu are dreptul de a exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a actului de constatare a incompatibilităţii, respectiv 7 august 2012.

Contactat de NewsIn marţi seară, Alistar a susţinut că decizia CCR a fost dată înainte ca procesele pe care le avea să se încheie şi să le câştige. El a declarat că a câştigat în instanţă, în contencios contra ANI, în iunie 2011, astfel că nu există nicio problemă ca el să fie ministru. "Ştiam că vor apărea asemenea acuzaţii când voi fi nominalizat", a spus Alistar. El a admis însă că hotărârea în favoarea sa nu este definitivă, numai că instituţia care mai avea dreptul să facă recurs, Agenţia Funcţionarilor Publici, nu a făcut-o.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro