POLITIC: Dan Şova scapă de arestare. Cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării nu a trecut de Senat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Dan Şova scapă de arestare. Cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării nu a trecut de Senat

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Dan Şova nu trece de Senat, fiind întrunite 79 de voturi "pentru", 67 "împotrivă", 5 abţineri, pentru aprobare trebuind 85 de voturi favorabile. Rezultatul oficial al votului senatorilor în cazul cererii DNA vizându-l pe Dan Şova a fost anunţat în plen, Senatul neîncuviinţând arestarea preventivă a acestuia, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii.

Potrivit anunţului oficial făcut în plen în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu încuviinţează arestarea preventivă a lui Dan Şova.

Numărul total al senatorilor este de 168, majoritatea fiind, astfel, de 85 de parlamentari.

Din cele 151 de vorturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate.

Votul a fost secret, cu bile.

Întrebat despre gestul colegei sale de partid, Florentina Jipa, care i-a dat cu mir pe frunte, în plen, Şova a spus că a fost un gest prietenesc, foarte frumos. "Sper să fie de bună vestire", a mai adăugat el.

Senatorul Dan Şova a cerut, în discursul pe care l-a rostit în plen la dezbaterea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării sale preventive, respingerea solicitării DNA, spunându-le senatorilor că îi roagă să-i dea posibilitatea de a se apăra ca "om liber".

"Nu o să mă plâng în faţa dumneavoastră de o realitate foarte clară, anume că de când a început acest dosar alerg să-mi demonstrez nevinovăţia, ceea ce nu este firesc şi ştiţi cu toţii foarte bine, trebuie cineva să-ţi demonstreze vinovăţia. Alerg să-mi demonstrez nevinovăţia. Mă supun şi acestui lucru nefiresc", a spus Şova.

"Dar, vă rog, şi o spun cu demnitate, să-mi daţi posibilitatea, prin votul dumneavoastră de astăzi, respingând cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, să mă pot apăra ca om liber. Şi vă garantez că peste câţiva ani, peste doi-trei ani, când vom avea soluţia definitivă în acest dosar, veţi constata că nu aţi greşit", a adăugat el.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro