POLITIC: Igaş: Dacă nu era PDL, România era în colaps. Cine să ne scoată din criză, copilotul Cioca-Boca? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Igaş: Dacă nu era PDL, România era în colaps. Cine să ne scoată din criză, copilotul Cioca-Boca?

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a afirmat, sâmbătă, la Piteşti, că, dacă nu era PDL să scoată ţara din criză, România ar fi fost în colaps, afirmând că Victor Ponta, "copilotul Cioca-Boca", nu avea nicio şansă să facă acest lucru, la fel şi Crin Antonescu, "un om care nu munceşte".

"Eu cred că, dacă nu era PDL să conducă România în perioada de criză, România se afla astăzi în colaps. Cu cine ar fi putut România să iasă din criză? Cu copilotul Cioca-Boca? Nu avea nici o șansă. Ați văzut că Năstase nu-i dă nici măcar volanul în mână, cum să conducă acest om țara? Îl vedem pe Crin Antonescu, l-am văzut în mandatul trecut în calitate de deputat, l-am văzut în acest mandate în calitate de senator, cu o prezență care nu depășește cu mult unu la sută din ședințele plenului Senatului sau Camerei Deputaților, un om care nu muncește. Cum să conducă un om care nu muncește o țară? Nu va putea să facă acest lucru niciodată. Vom putea noi să ducem mai departe politica bunului simț" a afirmat Igaş.

Traian Igaș şi-a exprimat convingerea că şi în Argeş PDL-ul ar putea câştiga alegerile şi a făcut o comparaţie cu Aradul, judeţul de unde vine el.

"O să fac o scurtă comparație cu organizația de unde vin, organizația din Arad. În 2004, porneam și noi la un alt drum, așa cum porniți și dumneavoastră astăzi. Aradul este astăzi un oraș și un județ portocaliu, dar în 2004 era un oraș și un județ roșu. Aveam o singură funcție important, cea de vicepreședinte al CJ. Celelalte funcții erau ocupate de PSD-iși. Era un județ roșu. Experiența combinată cu dorința unor oameni a făcuit ca astăzi Aradul să fie una dintre cele mai bune organizații. Dacă dumneavoastră porniți pe drumul cel bun, cu siguranță în 2012 veți schimba culoarea județului Argeș, puteți să câștigați localitățile pe care dumneavoastră le reprezentați astăzi aici, puteți să câștigați județul dacă aveți curajul să vă duceți din casă în casă și să spuneți oamenilor că PDL a făcut o politică de dreapta, o politică corectă și aș spune o politică a bunului simț. Asta am făcut noi la guvernare, asta a făcut echipa condusă de domnul premier Emil Boc", a afirmat Igaş.

Preşedintele PDL, Emil Boc, Ministrul Turismului, Elena Udrea, Vasile Blaga şi Traian Igaş s-au aflat sâmbătă la Pitești, la alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene a partidului. Șeful interimar al PDL Argeș, senatorul de Dâmbovița Mircea Andrei, este singurul candidat la alegerile pentru funcția de președinte al organizației. El l-a înlocuit, în urmă cu aproape un an, pe deputatul Cristian Boureanu, și el tot interimar la conducerea filialei argeşene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro