POLITIC: Iohannis anunţă o întâlnire a liderilor de stat regionali, la Bucureşti, în toamna acestui an | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Iohannis anunţă o întâlnire a liderilor de stat regionali, la Bucureşti, în toamna acestui an

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Varşovia, că în urma discuţiilor cu omologul său polonez, Bronisław Komorowski, s-a decis organizarea în toamnă la Bucureşti, a unei întâlniri la nivel de şefi de stat regionali, în pregătirea Summit-ului Alianţei care va avea loc la Varşovia în 2016.

"Împreună cu domnul preşedinte Komorovski am convenit să organizăm în toamna acestui an, la Bucureşti, o nouă ediţie a unei întâlniri, la nivel de şefi de state, în formatul care a avut loc în iulie, anul trecut, la Varşovia, un format regional, pe care îl considerăm important, şi care întăreşte colaborarea regională şi este un instrument foarte util în pregătirea Summit-ului NATO de la Varşovia din 2016", a declarat Klaus Iohannis, în cadrul declaraţiei de presă comune susţinută alături de preşedintele Republicii Polone, Bronisław Komorowski.

Preşedintele României a adăugat că urmează să se stabilească, împreună şi cu ceilalţi şefi de state, data concretă a acestei întâlniri, care cu siguranţă va contribui la îmbunătăţirea coeziunii din regiune şi la armonizarea punctelor de vedere, în pregătirea Summit-ului NATO.

Preşedintele Klaus Iohannis se află, joi, la Varşovia, unde efectuează o vizită oficială, la invitaţia preşedintelui Republicii Polone, Bronisław Komorowski.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro