POLITIC: Noul Statut al PDL adăugă noi criterii de integritate, precum şi motive de excludere ale membrilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Noul Statut al PDL adăugă noi criterii de integritate, precum şi motive de excludere ale membrilor

Noul Statut al PDL adaugă mai multe restricţii privind integritatea şi creşte numărul motivelor de excludere, astfel încât activităţile de poliţie politică devin incriminate în rândul membrilor partidului, iar cei care au condamnări penale pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie vor fi excluşi.

Astfel, noul Statut elimină criteriul vârstei minime de 18 pentru dobândirea calităţii de membru PDL, însă instituie mai multe restricţii privind integritatea. Astfel, cei care doresc să devină membrii PDL nu trebuie să fi promovat idei sau acţiuni de rasism, xenofobie, antisemitism sau intoleranţă, să fi ocupat funcţii politice de conducere retribuite în aparatul central al PCR, sau să fi făcut poliţie politică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe lângă criteriul deja existent care interzice accesul persoanelor cărora li s-a stabilit, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, calitatea de colaborator al Securităţii.

Motivele pentru excluderea unui membru au fost de asemenea completate prin câteva prevederi, astfel încât o condamnare penală pentru infracţiune săvârşită cu intenţie, stabilirea prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a calităţii de colaborator al Securităţii sau că a făcut poliţie politică şi interzicerea exercitării drepturilor politice şi cetăţeneşti devin motive pentru pierderea calităţii de membru PDL prin retragere, radiere sau excludere. Prin modificările aduse statutului, pierderea calităţii de membru din aceste trei motive nu poate fi contestată la niciunul din organismele partidului. O altă prevedere adăugată în Statut este posibilitatea autosuspendării pe anumite termene din calitatea de membru PDL.

În ceea ce priveşte sancţiunile, Statutul prevede că motivele sancţionării pot să constate şi în nerespectarea legilor ţării, pe lângă prevederile legate la regulamentele interne ale partidului. Mai mult, Comisia Naţională de Integritate, Statut şi Litigii se va putea autosesiza în privinţa încălcării obligaţiilor membrilor, care va avea un termen de 30 de zile pentru soluţionarea cauzei.

Noul Statut introduce şi un nou organism, denumit Comisia Naţională de Strategii, formată din preşedinţii comisiilor de specialitate ale partidului, care va furniza conducerii partidului analize, evaluări, programe şi strategii privind politicile publice, îndeosebi politicile macroeconomice.

Nu în ultimul rând, Statutul prevede acum ca moţiunile pentru şefia partidului să fie depuse cu 30 de zile înainte de data Convenţiei Naţionale, faţă de termenul de 40 de zile prevăzut anterior. Candidaţii pentru funcţia prim-vicepreşedinţi care nu câştigă competiţia vor putea să candideze şi pentru alte funcţii, precum vicepreşedinte sau secretar executiv.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro