POLITIC: Senatorii SUA: Puterea lui Putin stă în energie, iar statele UE trebuie să devină independente | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Senatorii SUA: Puterea lui Putin stă în energie, iar statele UE trebuie să devină independente

Puterea lui Vladimir Putin stă în dependenţa energetică a statelor UE faţă de Rusia, motiv pentru care trebuie să se preocupe de a deveni independente şi să-şi onoreze angajamentele faţă de bugetul prevăzut de NATO, au spus trei senatori americani, într-un interviu.

Cei trei senatori americani, membri ai Comisiei de politică externă din Senatul SUA, John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy au explicat, pentru gandul.info motivele pentru care Rusia trebuie oprită să deţină un monopol energetic, lucru pentru care este necesar un atac faţă de corupţia din unele state europene.

McCain a susţinut că nu vede la adresa României o ameninţare "de tip convenţional" la adresa României, ci una de destabilizare a regiunii şi în special a Republicii Moldova. El a vobit despre faptul că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin "încearcă să folosească diverse instrumente pe care le are la dispoziţie, inclusiv energia, pentru a creşte influenţa rusească mai ales în estul Europei".

Senatorul SUA a afirmat că Rusia este "o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară".

"Cât priveşte o ameninţare directă de tipul războiului convenţional, nu. Cât priveşte destabilizarea, cred că este o provocare serioasă (...)Cred că preşedintele Obama este conştient de cât de serioasă este această situaţie, este unul dintre motivele pentru care a dat asigurări privind sprijinul financiar şi alte domenii de cooperare. Ce trebuie noi să facem, una dintre provocările noastre, este să mergem înapoi la colegii noştri din Congres şi să le explicăm cât de important este acest tip de sprijin şi cum ar putea să implice folosirea banilor de la contribuabili, trimiterea de trupe cel puţin pe termen scurt. Deci nu cred că e nevoie să îi spun preşedintelui Obama cât de serioasă este situaţia, dar i-aş spune că, în opinia mea şi a prietenilor noştri europeni, ar trebui să fie mult mai ferm decât a fost faţă de acţiunile lui Vladimir Putin", a susţinut senatorul american.

La rândul său, senatorul Christopher Murphy a precizat că anunţul preşedintelui SUA privind alocarea a unui miliard de dolari pentru investiţii în relaţia de securitate trebuie să primească un răspuns pe măsură şi din partea statelor europene.

"Suntem încurajaţi de faptul că aici, în România, există un plan pentru următorii ani de a creşte cheltuielile militare interne până la acel standard de 2% din PIB. Dar alte ţări din Europa procedează invers, refuză să facă aceste investiţii. Noi credem că putem susţine acest caz în faţa Congresului SUA, că ar trebui să investim în parteneriatul cu NATO, dar trebuie să vedem că aceleaşi investiţii vin şi din Europa", a susţinut Murphy.

El a spus că modul în care acţionează Rusia ar trebui să ducă inclusiv la reviziurea articolului 5 din tratatul NATO, care "a fost creat să oprească o incursiune militară tradiţională într-o ţară aliată NATO".

"Vedem că Rusia şi Putin pun la punct un nou tip de război, în care nu trimite trupe dincolo de graniţe, fie că e vorba de Transnistria, Abhazia şi acum estul Ucrainei, ci foloseşte provocări şi intimidări, mită şi sprijin pentru grupările separatiste să preia controlul unei regiuni, fără trimiterea de trupe militare", a explicat senatorul american.

De asemenea, senatorul Ron Johnson a spus că SUA cheltuieşte 600 de miliarde de dolari pe an pentru apărare, adică 4% din economia noastră.

"Dacă fiecare ţară NATO ar atinge acea ţintă de 2%, ar însemna un plus de 82 de miliarde de dolari pe an pentru apărare. Vorbim de un plus de un miliard din partea SUA, dar ţările europene chiar trebuie să vină şi ele cu o contribuţie şi să onoreze cei 2%", a declarat Johnson.

El a susţinut că pe lângă fondurile necesare apărării, statele europene trebuie să iasă din monopolul rusesc în ceea ce priveşte piaţa de energie.

"Dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie, şi ca să faci asta e nevoie să scapi de corupţie (...)Vrem să facem tot ce putem pentru a-i sprijini eforturile aici, pentru că asta e cu adevărat necesar, trebuie stârpită corupţia din toate ţările europene, pentru a putea atrage genul de investiţii care să te facă mai independent de rezervele ruseşti de gaz şi petrol", a spus Johnson.

Senatorul american a susţinut că situaţia din Ucraina a reprezentat un "semnal de alarmă", nu doar pentru SUA, ci pentru întreaga Europă.

"Acum trebuie să răspundem acestui semnal şi să reinvestim în NATO, să întărim această structură şi să facem activitatea economică să avanseze, pentru a-l slăbi pe Vladimir Putin. Acesta este răspunsul cel mai bun", a completat Johnson.

El a fost întrebat dacă SUA are vreo soluţie la dependenţa energetică a statelor europene faţă de Rusia.

"Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important", a replicat Johnson.

Totodată, el a susţinut că, dacă nivelul corupţiei din Europa ar fi redus, ar fi atrase investiţii necesare exploatării propriilor resurse naturale.

"Dacă am începe să atacăm corupţia din estul Europei, investiţiile ar curge în Europa, aţi putea începe să folosiţi propriile resurse naturale. Ştiu că există clar îngrijorări de mediu, dar noi avem o imensă revoluţie energetică în America, din cauza fracturării hidraulice. Voi aveţi aici în Europa resurse de energie şi ar fi de ajutor dacă aţi începe să le exploataţi. Orice se poate face pe termen scurt, pentru a-i semnala lui Putin că zilele sale de monopol s-au terminat, cred că va duce la detensionare şi va mişca lucrurile în direcţia cea bună', a mai spus senatorul american, în interviul pentru gandul.info.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro