POLITIC: USL declanșează procedurile de suspendare a lui Traian Băsescu (surse) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: USL declanșează procedurile de suspendare a lui Traian Băsescu (surse)

Parlamentul se reunește, miercuri după-amiază, într-o ședință de plen reunit, pe agendă aflându-se demararea procedurilor de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, au declarat pentru Hotnews.ro surse politice.

Membrii USL pregătesc procedura de suspendare a lui Traian Băsescu și se lucrează la motivele pe care le vor invoca pentru suspendarea acestuia. In acelasi timp, în paralel se desfășoară ședința de Guvern. Surse parlamentare au declarat pentru HotNews.ro că la Guvern se caută soluții pentru modificări la legea CCR și cea a referendumului, modificări care să facă mult mai simplă suspendarea și apoi demiterea președintelui Traian Băsescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro