Mergi la conţinutul principal

Porţi deschise la Pentenciarul Brăila. Elevilor li s-a prezentat o zi din viața unui polițist de penitenciare

• cu ocazia acestei zile, marcată pe 29 iunie, Penitenciarul Brăila și-a deschis porțile, atât pentru membrii familiilor polițiștilor de penitenciare, cât și pentru elevii Colegiului Național „Ana Aslan” Brăila, cărora li s-a prezentat o zi din viața unui polițist de penitenciare • participanților le-a fost prezentat sectorul de deținere, spațiile unde persoanele private de libertate își desfășoară activitățile lucrative, dar și cele pentru reintegrarea lor în societate

 

La data de 29 iunie, Penitenciarul Brăila și-a deschis porțile, atât pentru membrii familiilor polițiștilor de penitenciare, cât și pentru elevii Colegiului Național „Ana Aslan” Brăila, cărora li s-a prezentat o zi din viața unui polițist de penitenciare. Totul cu ocazia celebrării Zilei Polițiștilor de Penitenciare, o zi dedicată recunoașterii și aprecierii eforturilor deosebite depuse de către polițiștii care lucrează în penitenciarele din România. „În prima parte a evenimentului, vizitatorilor le-a fost expusă istoria Penitenciarului Brăila de către Șerbănescu Geta, muzeolog din cadrul Muzeului „Carol I” Brăila, dar și  specificul regimurilor de executare, drepturile, obligațiile, programul zilnic al persoanelor private de libertate, precum și tehnica utilizată de personalul din cadrul sectorului operativ, în executarea atribuțiilor de serviciu. Totodată, copiii au avut parte și de o surpriză din partea reprezentaților Bibliotecii Județene Panait Istrati Brăila, doamna Ionașcu Mara Lorina și domnul Volcu Ion, care au oferit o sesiune de facepainting”, se arată în comunicatul transmis de la Penitenciarul Brăila. 

 

Prezentarea sectorului de deținere

În cea de-a doua parte a activității, participanților le-a fost prezentat sectorul de deținere, spațiile unde persoanele private de libertate își desfășoară activitățile lucrative, dar și cele pentru reintegrarea lor în societate.

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Brăila, polițiștii de penitenciare joacă un rol esențial în menținerea ordinii și siguranței în cadrul penitenciarelor, contribuind în mod semnificativ la reabilitarea și reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.

Directorul Penitenciarului Brăila, comisar șef de poliție penitenciară Horia HULUBA,  a dorit să transmită un mesaj tuturor polițiștilor de penitenciare: „Ziua de astăzi este despre voi, despre munca voastră neîntreruptă, despre sacrificiile pe care le faceți și despre impactul pozitiv pe care îl aveți asupra comunității și a vieților celor pe care îi supravegheați și îi sprijiniți. Împreună, am reușit să depășim provocările și să menținem un climat de siguranță și stabilitate în penitenciar. Fiecare dintre voi joacă un rol crucial în atingerea obiectivelor noastre comune, iar pentru asta, vă sunt recunoscător.”

La mulți ani, polițiști de penitenciare!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro