Povestea continuă! “Un înger de Crăciun”, ediția a V-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Povestea continuă! “Un înger de Crăciun”, ediția a V-a

• cea mai așteptată campanie din an revine! • pentru al cincilea an la rând, cotidianul “Obiectiv” și Asociația “Pentru Adevăr” vă invită să fiți “îngeri” de Crăciun pentru copiii mai puțin norocoși din municipiu și județ • vă puteți alătura campaniei noastre foarte simplu, cu un e-mail la adresa uningerdecraciun@gmail.com • cadourile voastre vor ajunge la băieței și fetițe care au fost cuminți tot anul și care speră ca Moșul să nimerească și căsuța lor

 

“Legenda spune că în Noaptea de Ajun, aproape de miezul nopții, când Moș Ene vine pe la genele copiilor obosiți de atâta așteptare și în casă se așterne o liniște deplină, din înălțimea înstelată a cerului coboară un înger. E Îngerul Crăciunului, care vestește Nașterea Domnului. Este Îngerul BUCURIEI, al IUBIRII, dar și al GENEROZITĂȚII. Un înger pe care, an după an, în noaptea de 24 spre 25 decembrie, Dumnezeu îl trimite pe pământ cu daruri pentru copii. El intră din casă în casă, se oprește la căpătâiul fiecărui copil, și cu o singură privire îi citește în suflet și îi află dorința. Apoi, după ce îl binecuvântează, îngerul scoate din desagă darul hărăzit lui de Dumnezeu.

Și ce daruri credeți că își doresc să primească de Crăciun copiii mai puțin norocoși din Brăila, suflete pure și nevinovate, care poate seara se culcă flămânzi, care se cuibăresc sub plapumă și se fac ghemotoc pentru a se încălzi sau care merg la școală, prin frig și ploaie, cu ghetuțele rupte? O păpușă, o minge de fotbal, o bluză roșie căduroasă, o pereche de ghete sau cizmulițe, un trening, o geacă, acestea sunt cadourile care, spun ei, «le-ar face inima să râdă»”.

Acesta a fost mesajul de la care, în 2018, am pornit magica poveste numită “Un înger de Crăciun”. Vorbim, desigur, despre campania organizată de cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” și Asociația “Pentru Adevăr”. Povestea a continuat și în următorii ani și așa, filă cu filă, am reușit să facem fericiți sute de copii mai puțin norocoși din muncipiu și județ. De la prichindei de grădiniță la elevi de liceu, aceștia au avut bucuria să primească daruri de la Moș Crăciun. Nici măcar în pandemie Moșul nu i-a uitat și a avut destule rezerve de praf magic pentru a ajunge la casele lor. Iar totul a fost posibil prin implicarea “îngerilor”, oameni cu suflet mare care au dorit să aducă unor copii o mică bucurie de sărbători, dar și “spiridușilor”, iar aici ne referim la voluntarii care ne-au fost alături în cele patru ediții. 

Iată că am ajuns acum în 2022 și ne dorim să adaugăm alte file la “cartea magică” a bunătății și bucuriei pe care o scriem împreună din 2018.

 

Binecuvântează sărbătorile unui copil mai puțin norocos! Fii și tu “înger” de Crăciun!

Pentru al cincilea an consecutiv, cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” și Asociația “Pentru Adevăr”, cu ajutorul “spiridușilor” de la Forumul Tinerilor Brăila și Centrul de Tineret - Brăila Youth Hub, organizează o nouă ediție a campaniei “Un înger de Crăciun”. Vă invităm să fiți alături de noi și de această dată și împreună să aducem un strop de bucurie în sufletele unor copii buni, frumoși și luminoși, elevi care merg la școală și se străduiesc să învețe cât mai bine, dar care, din păcate, se confruntă cu lipsuri materiale. Ei știu însă că Moșul vine la copiii cuminți, așa că s-au apucat deja să îi transmită gândurile și dorințele lor în scrisorele. Scrisorile lor vor ajunge în curând la redacția noastră, iar noi vom avea grijă ca ele să ajungă direct la Polul Nord. Deja în atelierul lui Moș Crăciun e forfotă mare, așa că simpaticul bătrânel se bazează pe noi, brăileni de toate vârstele, și nu numai, să îi dăm o mână de ajutor ca dorințele celor mici să se împlinească.

 

Cum se va desfășura campania “Un înger de Crăciun”

Fie că ați mai fost “îngeri” în campania noastră sau abia acum ați auzit de acțiunea noastră și doriți să participați, iată care sunt pașii prin care vă puteți implica și deveni “înger” de Crăciun pentru un copil:

 

Pasul 1: Trimiteți un e-mail la adresa uningerdecraciun@gmail.com în care vă anunțați intenția de a participa la campania noastră. Foarte important ca e-mailul să conțină numele dumneavostră și un număr de telefon (pentru a putea colabora mai eficient)!

 

Pasul 2: “Spiridușii” vor răspunde e-mailului și vor trimite o scrisoare a unui copil. Precizăm că scrisorile se vor trimite în ordinea sosirii solicitărilor din partea “îngerilor”. Mulți dintre cei care ne-au scris au și frați/surori. Ne-am bucura dacă se va găsi un “înger” și pentru aceștia din urmă.

 

Pasul 3: “Goana după cadou”! După ce ați primit scrisorica veți trece la cumpărături. Rugămintea noastră este să le dăruiți copiilor ce i-au cerut Moșului în scrisorică. Desigur, nu vă împiedică nimeni, dacă aveți posibilitatea, să le oferiți și alte lucruri. Puteți să vorbiți cu membrii familiei, prietenii sau colegii de muncă și să fiți o “ceată de îngeri” care îi oferă cadoul copilului.

 

Pasul 4: Când cadoul este gata, vă așteptăm să îl livrați la atelierul nostru (redacția cotidianului “Obiectiv”) din Strada Mihai Eminescu nr. 56, etaj 2. Atunci când veți solicita o scrisoare veți primi în e-mail sau la telefon toate detaliile despre livrarea cadourilor și data limită până la care le puteți aduce.

 

Odată colectate toate cadourile de la “îngeri”, organizatorii campaniei și “spiridușii” de la Forumul Tinerilor din România - Brăila vor merge la școlile în care învață copiii și le vor oferi cadourile mult așteptate. Vă asigurăm că toate darurile vor ajunge la prichindei. Vă vom ține la curent cu derularea campaniei în ediția print și online a cotidianului “Obiectiv”.

La fel ca la edițiile precedente, pentru persoanele care doresc să se alăture campaniei, dar cărora timpul nu le permite să meargă la cumpărături, se pot face donații în bani, iar voluntarii noștri vor avea grijă să le achiziționeze copiilor tot ce au scris că își doresc. Donații puteți face și în contul Asociației “Pentru Adevăr”:

 

RO68RNCB0048157424000001, deschis la BCR - Sucursala Brăila.

 

Fără alte cuvinte, și anul acesta ne bazăm pe voi, oameni frumoși și cu suflet mare, pentru a îndeplini toate dorințele copiilor ce ne-au trimis scrisori.

 

Și în acest an Magia Crăciunului vine de la noi! Fiți “îngerii” care binecuvântează Crăciunul unui copil mai puțin norocos!

 

Îndeplinește-i dorința, oferă-i darul mult așteptat sau donează!

 

#impreunadecraciun

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro