Preşedintele CSM: E momentul ca sistemul judiciar să fie decuplat de la registrul senzaţionalului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preşedintele CSM: E momentul ca sistemul judiciar să fie decuplat de la registrul senzaţionalului

Acţiunile DNA aduc de ceva vreme doza zilnică de senzaţional în programele de televiziune şi în presa scrisă, preocuparea acestora nemaifiind neapărat goana după subiectele, cât comentarea în registre cât mai originale, astfel încât informaţia oficială din comunicatele DNA să fie completată cu diverse informaţii pe surse şi îmbrăcate în cât mai variate culori, percepţii şi nuanţe. Făcând abstracţie de senzaţional şi indiferent care sunt beneficiile instituţiilor de media în zona de rating, tiraje sau accesări, este cert că beneficiul cel mai important în urma acestor acţiuni este cel al societăţii, a declarat Mircea Aron la prezentarea bilanţului activităţii DNA din 2015.

El a militat pentru prezentarea activităţii DNA ca fiind una normală, fără elemente de senzaţional.

Nu este extraordinar să aplici şi să respecţi legea, atât timp cât eşti investit cu atâtea atribuţii. Nu este senzaţional să fii independent şi imparţial atunci când Constituţia îţi dă acest drept, dar te şi obligă. Nu este o faptă eroică să trimiţi în judecată un infractor, atunci când eşti investit cu această competenţă, ci e o datorie obligatorie profesională pe care ţi-ai asumat-o când ai intrat în profesie. (...) Cred că e momentul ca, la nivel de percepţie publică şi nu numai, sistemul judiciar să fie decuplat de la registrul senzaţionalului şi să fie racordat la acela al normalităţii, a afirmat Mircea Aron, opinând că în România dispare cultura normalităţii şi apare senzaţionalul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro