Prefectul face solicitări instituționale la... îngeri! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prefectul face solicitări instituționale la... îngeri!

* recent, prefectul Brăilei a semnat și trimis un document ”Domnului președinte al Colegiului Medicilor Brăila, dr. Florin IOAN”, regretatul medic chirurg care a încetat din viață în urmă cu un deceniu

 

Prefectul județului Brăila, Nicușor Ciocan, a făcut o gafă de proporții! Chiar la începutul acestei luni, pe 1 aprilie, Instituția Prefectului - Județul Brăila, la conducerea căreia a fost învestit Ciocan, a trimis o solicitare la Colegiul Medicilor Brăila în care a adresat rugămintea de a sprijini autoritatea administrației publice locale în identificarea de medici, în scopul operaționalizării centrului de vaccinare împotriva COVID-19 Însurăței. Nimic anormal până aici dacă nu ar fi existat și un destinatar decedat cu nume și prenume, așa cum scrie negru pe alb în acel document: ”Domnului președinte al Colegiului Medicilor Brăila, dr. Florin IOAN”, regretatul medic chirurg brăilean, care s-a stins din viață în urmă cu 10 ani.

Renumitul medic specializat în chirurgie pediatrică a fost unul dintre cei mai buni și iubiți doctori din Brăila. Acesta a fost numit la conducerea Colegiului Medicilor Brăila la sfârșitul anului 2007, iar 3 ani mai târziu, pe 31 decembrie 2010 a încetat din viață.

Actualul președinte al Colegiului Medicilor Brăila este Cristina Stănescu, medic primar de chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, o funcție pe care o ocupă de aproape 5 ani de zile, fiind la al doilea mandat.

Am încercat să îl contactăm telefonic pe prefectul Nicușor Ciocan, pentru a lămuri situația, însă acesta nu a fost de găsit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro