Prefectul va ataca hotarirea de mutare a bibliotecii numai daca va gasi un temei legal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Prefectul va ataca hotarirea de mutare a bibliotecii numai daca va gasi un temei legal

Filiala Braila a Partidului Noua Generatie-CD (PNG-CD) a inaintat o scrisoare prefectului judetului, Nicolae Mitroi, prin care ii solicita acestuia atacarea in contencios administrativ a hotaririi Consiliului Judetean Braila privind aprobarea mutarii sediului Bibliotecii Judetene "Panait Istrati" din Calea Calarasilor nr. 54 in fosta cantina a Liceului de Chimie din Soseaua Buzaului nr. 15.
Potrivit presedintelui interimar PNG-CD, Ionel Alexandru, hotarirea privind aprobarea investitiei aferente amenajarii noului spatiu incalca prevederile legii bibliotecilor. Acesta atrage atentia asupra faptului ca din hotarirea CJ lipseste avizul Comisiei Nationale a Bibliotecilor privind schimbarea sediului in spatiul din Soseaua Buzaului, iar suprafata noului sediu stabilita in documentatia anexata hotaririi este mult sub normativele legale, adica 2.256,35 mp, in loc de 3.450, cum prevede legea. Tot Comisia Nationala avizeaza studiile de fundamentare pentru instituirea si delimitarea zonelor de protectie a bibliotecilor, aviz care, dupa cum se mentioneaza in scrisoare, nu se regaseste in hotarirea CJ. Ionel Alexandru considera ca avizul nu va putea fi dat niciodata deoarece noul sediu al bibliotecii se afla la mai putin de 20 de metri distanta de statia PECO de pe Soseaua Buzaului, iar normele legale interzic astfel de amenajari din cauza unor pericole de incendiu in zona de protectie a bibliotecilor.

Scepticism la Prefectura

Un alt motiv invocat de filiala Braila a PNG-CD este acela ca spatiul nou, respectiv cantina si spalatoria, nu este unul destinat prin constructie sediului unei biblioteci, pentru ca nu se incadreaza in standardele necesare. In opinia PNG, Consiliul Judetean nu poate asigura in acest spatiu conditiile optime de pastrare a colectiilor si nici continuitatea activitatii Bibliotecii Judetene pe durata mutarii in noul sediu, perioada care s-ar prelungi mai mult de un an de zile si ar dezavantaja locuitorii urbei care studiaza sau imprumuta carti de la biblioteca.
Prefectul Nicolae Mitroi a spus ca, daca va gasi temeiul legal, va ataca in contencios administrativ hotarirea CJ. "La prima vedere, nu cred ca se poate ataca in contencios administrativ hotarirea Consilului Judetean, pentru ca, din ce am vazut eu in scrisoare, se invoca acte normative pentru proiectanti, nu legi. Daca vom gasi un temei legal sa atacam in contencios administrativ hotarirea CJ, o vom face. Am dat problema spre studiu juristilor nostri", a spus prefectul judetului, Nicolae Mitroi.
In ceea ce priveste autorizatia de functionare pentru cladirea ce ar urma sa se reabiliteze si in care sa fie mutata biblioteca, prefectul a spus ca va vedea la momentul in care va fi gata spatiul respectiv daca se va emite aceasta autorizatie, deoarece momentan nu se poate pronunta asupra acestui aspect.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro