Mergi la conţinutul principal

Premieră - “Omul care aduce ploaia”, în acest week-end la Teatrul ”Maria Filotti”

• teatrul brăilean invită publicul brăilean la spectacolul “Omul care aduce ploaia”, în premieră, sâmbătă, 28 noiembrie, și duminică, 29 noiembrie, la ora 18.00. Avanpremierea va avea loc vineri, 28 noiembrie, tot la ora 18.00

 

1957. E secetă în nicăieriul American din vestul Statelor Unite. Dar e secetă și în inimile membrilor familiei Curry. Harry, tatăl familiei, cei doi băieți (Noah şi Jim) și singura fată, Lizzie, încearcă să facă față deopotrivă uscăciunii de afară… dar și celei dinăuntru. Cea mai mare problemă a acestei familii e că Lizzie e nemăritată și fără prea mari perspective. Așa că atunci când Bill Starbuck, un individ misterios care promite să aducă ploaia, le pășește pragul, Harry Curry îl primește cu brațele deschise. Nu doar pentru că speră să aducă ploaia ci mai ales un pic de lumină în sufletul lui Lizzie. O poveste din epoca de aur a Hollywood-ului despre fragilitatea speranței dar mai ales despre importanța de a o păstra vie în vremuri grele.

Regia: Andrei Huțuleac, Asistență de regie: Dora Bârzan, Scenografia: Maria Nicola, Lighting Design: Lucian Moga, Traducerea: Vlad Cristache, Adaptarea textului: Corina Moise & Andrei Huțuleac.

Distribuție: Lizzie Curry - Ileana Ursu, Bill Starbuck - Teofil Memelis, Harry Curry - Valentin Terente, Noah Curry - Ciprian Chiricheș, Jim Curry - Blanca Doba, File - Sever Bârzan.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro