Premierul Grindeanu dă șanse mari proiectului legat de Podul peste Dunăre | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Premierul Grindeanu dă șanse mari proiectului legat de Podul peste Dunăre

Aflat în vizită la Brăila, premierul Sorin Grindeanu a afirmat, astăzi, că proiectul podului peste Dunăre ar putea ajunge pe SEAP până la finele lunii mai. Prim-ministrul susține că intenționează să atragă 500 milioane de euro, fonduri nerambursabile, numai pentru această investiție. Acesta a afirmat că, în prezent, caietul de sarcini și documentația au fost înaintate deja către ANAP, de unde se așteptă un aviz până la jumătatea lunii viitoare, cel târziu, până la finalul acesteia. După aceea, proiectul va intra în circuitul de avizare al comisiilor interministeriale, pentru ca mai apoi să fie urcat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

 

Premierul s-a ferit să dea termene exacte pentru momentul începerii lucrărilor efective, însă a ținut să sublinieze că este o investiție extrem de importantă pentru infrastructura din zona noastră, care trebuie realizată, în special pentru că există fonduri disponibile.

 

Mai multe detalii despre acest subiect, dar și altele discutate în cadrul vizitei prim-ministrului la Brăila, puteți citi în ediția electronică de mâine a cotidianului ”Obiectiv - Vocea Brăilei”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro